Live

Suma fabuloasă pe care a donat-o cel mai bogat om din lume anul trecut. Pentru ce vor fi folosiți banii

Data actualizării: Data publicării:
Jeff Bezos este fondatorul Amazon si cel mai bogat om din lume. Foto: Gulliver/GettyImages

Cel mai bogat om din lume, Jeff Bezos, a donat cea mai mare sumă de bani în scopuri caritabile în 2020, potrivit The Chronicle of Philanthropy, un top anual al celor mai importante 50 de donaţii din Statele Unite. Fondatorul Amazon a donat 10 miliarde de dolari către o organizație fondată tot de el pentru combaterea schimbărilor climatice, scrie Mediafax

Fondatorul şi CEO-ul Amazon, Jeff Bezos, a cărui a cărui avere este estimată la aproximativ 188 de miliarde de dolari, a donat 10 miliarde de dolari către Bezos Earth Fund, un fond creat pentru combaterea schimbărilor climatice.

Poziţia a doua în topul donatorilor este ocupată de Phil Knight, fondatorul Nike, care împreună cu soţia sa, Penny, a făcut a doua şi a treia cea mai mare donaţie anul trecut: 900 de milioane de dolari Fundaţiei Knight şi 300 de milioane de dolari către Universitatea din Oregon.

Fred Kummer, fondatorul companiei de construcţii HBE Corporation, şi soţia sa, June, au oferit 300 de milioane de dolari pentru înfiinţarea unei fundaţii care să sprijine programe ale Universităţii de Ştiinţă şi Tehnologie din Missouri.

Fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg, şi soţia sa, Priscilla Chan, ocupă poziţia a patra în clasamentul donatorilor. Cei doi au oferit 250 de milioane de dolari unui centru care a realizat studii privind problemele de securitate a votului la alegerile din 2020.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Cea mai în formă jucătoare din lume, un car de nervi în meciul cu Jaqueline Cristian: ”Vino aici! Mai mult respect” VIDEO

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un cuplu și-a expediat din greșeală pisica într-un colet de retur. Animalul a ajuns acasă șase zile mai târziu

Google a concediat 28 de angajați care au protestat împotriva unui contract de 1,2 miliarde de dolari cu Israelul 

Synchron, companie finanțată de Jeff Bezos și Bill Gates, va începe testele la scară largă cu implanturi în creier

Jeff Bezos se mută în „buncărul miliardarilor” din Miami. Cum arată conacul de lux pe care a dat 90 de milioane de dolari

Partenerii noștri