Live

Cum ar fi ajuns gloanțe reale în pistolul cu care Alec Baldwin a împușcat-o pe Halyna Hutchins. Noua ipoteză a polițiștilor

Data actualizării: Data publicării:
Alec Baldwin FOTO: Profimedia Images

Polițiștii care investighează incidentul de pe platoul de filmare al westernului „Rust” percheziționează sediul unui furnizor de arme din SUA, pentru a afla cum au ajuns gloanțe reale în pistolul cu care actorul Alec Baldwin a împușcat-o mortal pe directoarea de imagine Halyna Hutchins, relatează BBC.

Muniția folosită la filmări a venit din mai multe surse, inclusiv distribuitorul PDQ Arm & Prop. Proprietarul companiei, Seth Kenney, le-a spus anchetatorilor că glonțul ar putea fi provenită de la „muniție refolosită”.

El a spus că muniția pe care a furnizat-o pentru film a constat în gloanțe oarbe și gloanțe false, potrivit declarației pe care acesta a dat-o poliției.

Potrivit unei plângeri în instanță împotriva lui Alec Baldwin, care era vedeta și producătorul filmului, scenariul nu prevedea să tragă cu arma în momentul în care Hutchins a fost împușcată.

Actorului i s-a spus că pistolul de recuzită este „rece”, adică nu conține muniție și poate fi folosit.

Al patrulea mandat de percheziție emis în acest caz include o declarație a tatălui armurierei fimului Rust, Hannah Gutierrez-Reed, Thell Reed.

Reed, un armurier cu experiență și cascador, a declarat poliției din Santa Fe că i-a livrat lui Kenney o „cutie de muniție” cu 200 până la 300 de cartușe, pentru a-l ajuta să-i antreneze pe actorii care făceau un alt film. El a spus că Kenney „i-a cerut să aducă și muniție reală”.

Reed a spus că, după ce producția acelui film s-a încheiat, Kenney a dus cutia de muniție și gloanțele rămase înapoi la sediul companiei sale din New Mexico.

De asemenea, Reed ar fi spus poliției că acea cutie cu muniție poate conține gloanțe de calibru 45. Când l-a întrebat de acest lucru pe Kenney, acesta i-ar fi spus „să o lase baltă”.

„Thell a declarat că muniția se potrivește cu cea găsită pe platoul filmului Rust”, se arată în declarație.

Responsabila cu decorurile filmului, Sarah Zachry, a spus că a verificat cutia cu muniție după tragedia de pe platoul de filmare și că a constatat că unele gloanțe zdrăngăneau, ceea ce înseamnă că erau cartușe false, în timp ce altele nu, sugerând că în cutie erau mai multe gloanțe reale.

Avocatul lui Kenney a spus că acesta „cooperează pe deplin cu autoritățile”

„Nici Kenney, nici PDQ Arm & Prop, LLC nu au furnizat muniție reală echipei filmului Rust”, a mai spus avocatul.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Împușcată mortal în plină stradă, la 21 de ani, alături de iubit! Autoritățile au făcut o descoperire care schimbă totul

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Hannah Gutierrez, armurierul filmului „Rust”, a fost condamnată la un an și jumătate de închisoare pentru moartea Halynei Hutchins

Armuriera filmului „Rust”, vinovată de omor prin imprudenţă, după ce Alec Baldwin a împușcat-o din greșeală pe Halyna Hutchins

Alec Baldwin vântura o armă pe platoul filmului "Rust" înainte să fie împușcată mortal directoarea de imagine

Alec Baldwin, acuzat din nou de omor prin imprudenţă în incidentul de la filmările peliculei „Rust”

Partenerii noștri