Live

Top 10 box office. Drama care a debutat pe primul loc

Data actualizării: Data publicării:
Drama biografică Bohemian Rhapsody a debutat pe primul loc în box office.

Drama biografică "Bohemian Rhapsody" (Fox), regizată de Dexter Fletcher şi Bryan Singer, cu Rami Malek în rolul Freddie Mercury, a debutat pe primul loc în box office-ul nord-american.

Filmul, deși criticat că ar fi plin de clișee, a avut încasări de 50 de milioane de dolari şi 141 de milioane de dolari la nivel global în primul weekend de la lansare.

Pelicula vorbeşte despre anii de început ai trupei britanice şi îi are în distribuţie pe Rami Malek (Freddie Mercury), Ben Hardy (Roger Taylor), Joseph Mazzello (John Deacon) şi Gwilym Lee (Brian May), potrivit News.ro.

"The Nutcracker and the Four Realms" (Buena Vista), cu Keira Knightley, Morgan Freeman şi Helen Mirren în rolurile principale, a debutat pe poziţia a doua în clasament, generând încasări de 20 de milioane de dolari.

Un alt debut în top este comedia "Nobody's Fool" (Paramount), Tiffany Haddish, Tika Sumpter şi Whoopi Goldberg în rolurile principale, care s-a clasat pe locul trei, cu încasări de 14,2 milioane de dolari în primul weekend de lansare.

Drama muzicală "A Star is Born" (Warner Bros.) a coborât două locuri, până pe patru, în clasamentul nord-american, în al cincilea weekend de la lansare, generând încasări de 11,1 milioane de dolari.

Filmul horror "Halloween", cu Jamie Lee Curtis în rol principal, a coborât pe locul cinci, în al treilea weekend de la lansare, generând încasări de 11 milioane de dolari.

Pe poziţia a şasea se află thrillerul "Venom" (Sony) care a coborât trei poziţii în al treilea weekend de la premieră. Lungmetrajul a avut încasări de 7,8 milioane de dolari.

Filmul de animaţie "Smallfoot" (Warner Bros.) a urcat o poziţie, până pe şapte, în al şaselea weekend de la lansare, cu 3,8 milioane de dolari.

"Goosebumps 2: Haunted Halloween" (Sony) a coborât patru poziţii, până pe opt, în al patrulea weekend de la premieră, generând încasări de 3,7 milioane de dolari.

Thrillerul "Hunter Killer" (Lionsgate/ Sony), cu Gerard Butler şi Gary Oldman în distribuţie, a generat încasări de 3,5 milioane de dolari, clasându-se pe locul nouă în al doilea weekend de la lansare.

Drama "The Hate U Give" (Fox), cu Amandla Stenberg în rol principal, a coborât patru locuri, până pe zece, în cincilea weekend de la lansare, şi a generat încasări de 3,4 milioane de dolari.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Mii de articole care i-au aparținut lui Freddie Mercury au fost vândute la licitație. Colecția a fost expusă timp de o lună

„Barbenheimer”, fenomenul fără precedent care a umplut sălile de cinema din toată lumea. Cine a câștigat bătălia încasărilor

Versurile scrise de mână de Freddie Mercury pentru „Bohemian Rhapsody” arată că artistul se gândise la alt titlu

„Comoara” lui Freddie Mercury este scoasă la licitație de cea mai bună prietenă a sa, căreia i-a lăsat moștenire casa și toate bunurile

Partenerii noștri