Live

Robbie Williams, depistat cu o anomalie cerebrală: „Mi-a amorţit braţul stâng şi salivam excesiv"

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Gulliver/Getty Images

Robbie Williams a dezvăluit că doctorii i-au descoperit o anomalie cerebrală în luna septembrie, motiv pentru care a fost internat timp de o săptămâna la terapie intensivă şi a fost nevoit să anuleze trei concerte pe care ar fi trebuit să le susţină în Rusia, în cadrul turneului „The Heavy Entertainment Show”, informează huffingtonpost.co.uk citat de News.ro.

Cântăreţul a început să se simtă rău în timpul unui spectacol pe care îl susţinea în septembrie, în Zurich.

„Mi-a amorţit braţul stâng şi salivam excesiv. Mă durea capul şi îmi era greu să respir”, a spus artistul pentru tabloidul The Sun.

În ciuda stării sale, Robbie Williams a susţinut spectacolul până la final, după care a călătorit la Londra pentru a face analize de urgenţă.

„Au găsit câteva anomalii, inclusiv ceva la creier, care părea să fie sânge”, a spus artistul, precizând că a fost internat la terapie intensivă, unde a rămas timp de o săptămână.

Apoi, cântăreţul s-a întors în Los Angeles la soţia sa, Ayda Field, şi la copiii lor – Teddy, în vârstă de 5 ani, şi Charlie, în vârstă de 3 ani.
„Mi s-a spus să evit stresul pentru câteva săptămâni – să fiu liniştit, să dorm”, a spus el.

Robbie Williams a precizat că şi-a schimbat stilul de viaţă după acest incident. 

„Am realizat că am 43 de ani, nu 23, şi că trebuie să am mai multă grijă de mintea şi corpul meu. Aşa că am început să fac yoga şi pilates şi să meditez. Am realizat că deşi am tot ceea ce am, nu sunt invincibil”, a mai spus cântăreţul, care a precizat că a renunţat la băuturile alcoolice încă de acum 18 ani.

În luna octombrie, într-o înregistrare video publicată pe contul personal de YouTube, cântăreţul a declarat că s-a refăcut timp de cinci săptămâni, fără să ofere detalii despre boala de care a suferit.

Robbie Williams îşi va relua turneul în luna februarie, cu concerte în Australia şi Noua Zeelandă. 

Robbie Williams, născut pe 13 februarie 1974, a făcut parte din grupul Take That şi şi-a început cariera solo în 1996, cu un cover după piesa „Freedom” a lui George Michael. Din 1997, a lansat 12 albume de studio, cel mai recent datând din 2016, „Heavy Entertainment Show”. Albumele lui Robbie Williams au fost vândute în peste 70 de milioane de copii. În 2015, Robbie Williams a concertat şi la Bucureşti, în cadrul turneului „Let Me Entertain You”. Starul britanic este căsătorit cu actriţa americană Ayda Field, cu care are doi copii - Theodora ”Teddy” Rose, născută pe 18 septembrie 2012, şi Charlton, născut pe 27 octombrie 2014.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Ce a spus Anamaria Prodan, după ce Laurențiu Reghecampf a fost pus sub urmărire penală și s-a numit ”victimă”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

O femeie de 70 de ani a murit în timpul concertului lui Robbie Williams din Australia

Sam Smith și Robbie Williams concertează în Piața Constituției, iar biletele au fost puse în vânzare

Qatar a cumpărat cu zeci de milioane de dolari vedete internaționale pentru a spăla imaginea Campionatului Mondial de Fotbal

Robbie Williams a fost la un pas să fie asasinat

Partenerii noștri