Prognoza meteo: Ploi și vânt puternic în aproape toată țara, săptămâna viitoare. Când se încălzește vremea
Meteorologii au emis avertizări cod galben de vreme severă pentru mai multe județe, iar pe râurile din vest, nord și centru este pericol de inundații. Duminică la prânz a plouat torențial și în Capitală, după ce în ultimele zile a fost foarte cald. Directorul ANM Elena Mateescu a vorbit la Digi24 despre schimbările bruște de vreme din ultima perioadă și despre prognoza meteo pentru săptămâna viitoare.
Furtuna Renata ajunge în România
Imagini din Brașov, care abia se mai vede din cauza prafului saharian
Luna aprilie începe cu temperaturi de august
Noapte „tropicală” în unele zone din țară la sfârșit de martie - temperaturi record
Temperaturi de aproape 30 de grade Celsius la final de săptămână
Un nou ciclon aduce în România lapoviță, ninsori și vreme rece
Lapoviță, ninsori și temperaturi care coboară până la minus 8 grade
Luna februarie 2024, cea mai caldă lună februarie din istorie
La munte ninge și va fi viscol
„În Capitală este posibil să vorbim despre instabilitate atmosferică accentuată. Dacă ieri am înregistrat 27 de grade Celsius, astăzi nu înregistrăm decât 21 de grade în București. Cel mai cald este în Moldova, 24 de grade la Iași”, a spus Elena Mateescu la Digi24.
„Și pe litoral, câteva reprize de ploaie, dar nu la cote comparabile cu cele din partea de vest, centru și nord a țării, acolo unde fenomenele de instabilitate atmosferică accentuată vor caracteriza practic toată săptămâna viitoare. Discutăm de cantități de precipitații ce pot depăși, în special în partea de nord-vest, nord, precum și în zonele de munte și submontane, 15-20 de litri pe metru pătrat, izolat chiar 30-35 de litri pe metru pătrat. Dar intensificările de vânt vor fi susținute în zonele înalte”, a mai spus directorul general al ANM.
Săptămâna următoare va fi sub influența unui câmp de presiune scăzută, datorită căruia va ploua mai ales în Banat, Crișana, Transilvania și jumătatea nordică a Moldovei. Temperaturile vor fi mai scăzute decât săptămâna aceasta, în cea mai mare parte a țării. Maximele vor ajunge la 22-23 de grade Celsius
„Se pare că mai ferită de precipitații va fi zona de sud-est a țării, în special Dobrogea, iar în rest vor fi ploi, intensificări ale vântului, cu aspect de vijelie, izolat căderi de grindină”, a spus Mateescu.
În zona de nord-est a țării rămâne crescut pericolul de inundații, din cauza ploilor abundente.
Ploi sunt așteptate și în București săptămâna viitoare, mai ales după-amiaza și noaptea. Temperaturile maxime nu vor depăși 24-25 de grade Celsius.
Începând din weekend, o masă de aer cald va ajunge deasupra României, aducând, mai ales în partea de sud-est a țării, cu temperaturi maxime de 27-28 de grade Celsius.
Editor : M.B.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News