Live

Editorial Moartea copiei de buletin sau cum se lasă statul de fumat

George Tuță Data actualizării: Data publicării:
George Tuță, deputat PNL

Îl evocam acum ceva vreme pe ilfoveanul nostru dl V, care a calculat câte copii de buletin îi cere statul român la fiecare pas. Statul român, jovial și curtenitor ca un bătrânel atins de Alzheimer care te întreabă o dată la fiecare sfert de oră "Și, cum e vremea la Paris?"

Aidoma, simulând amnezia, statul român dorește la fiecare pas să afle dacă s-au produs modificări în certificatul de naștere sau dacă ți-a evoluat CNP-ul. "Trebuie pentru dosar" a devenit șantajul perfect al ființei perfecte de dincolo de ghișeu în războiul civil și inegal împotriva muritorilor cu inițiative.

Iată însă că primăvara instabilă vine și cu o veste bună pentru națiunea contribuabililor. Statul prins în capcană a decis să își devoreze un picior pentru a se salva și, o dată cu salvarea, să își construiască și o viață mai bună.

Printr-o modificare legislativă comprimată, statul român legislativ somează statul român autoritate centrală și locală să găsească soluții pentru a nu mai solicita cetățenilor copii după documente emise anterior de același stat român.

Prin lege, autorităților publice li se interzice să solicite cetățeanului acte sau copii după acte emise de autorități publice.

După zeci de ani de fumat propriii bani, statul român admite că obiceiul îi face rău și că ar trebui să se lase. Iar singurul ajutor nu poate veni decât de la sine, cu încurajări venite de la rude și prieteni.

Dacă inițiativa va trece de Parlament, uzanța spune că dl V este dator de cinste. În țara în care uzanțele sunt însă date peste cap, este poate mai nimerit ca toți să punem de-o parte banii de șampanie și să reflectăm aplicat care ar putea să fie următoarea inovație socială.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Femeia care și-a cumpărat un avion pentru a nu mai plăti mereu două locuri a intrat pe teren și internetul ”a explodat”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Alfred Simonis, despre atacurile din coaliție în campania electorală: Vor exista, mai ales din eșaloanele doi și trei

PSD şi PNL se acuză reciproc pentru surparea străzii din Slănic Prahova

Sebastian Burduja vrea ca Bucureştiul să devină port la Dunăre: „Nimeni nu a fost în stare în 34 de ani să facă asta”

George Tuță, candidatul Alianței PSD-PNL la Primăria Sectorului 1, și-a depus candidatura: „Vom reconstrui capitala Capitalei”

Partenerii noștri