Live

Cîțu: E nevoie de implicarea bisericii în campania de vaccinare, mai ales în mediul rural. E nevoie ca toți românii să aibă informații

Data publicării:
Slujbă într-o biserică ortodoxă. Foto: Basilica.ro

Premierul Florin Cîțu spune că este nevoie de implicarea bisericii, mai ales la sate, și de cea a autorităților locale în campania de vaccinare, pentru a convinge cât mai mulți români de beneficiile imunizării împotriva COVID-19.

„Sunt două luni foarte importante pentru noi aprilie şi mai,pentru că în aceste două luni vom avea aproape 8,3 milioane de doze de vaccin care intră în România. La finalul lunii mai ar însemna să avem, într-un scenariu mai pesimist, 5 milioane de persoane vaccinate şi într-un scenariu mai optimist - 6,3 milioane”, a spus Cîțu îtr-o conferință de presă.

El a făcut apel politicieni și la autoritățile locale să-i informeze pe români despre campania de vaccinare.

„Mai mult, este nevoie – și am spus-o și la întâlnirea cu cultele și mi s-au dat asigurări – de o implicare a bisericii în această campanie de vaccinare, mai ales în mediul rural. E nevoie ca toți românii din mediul rural să aibă aceste informații și să poată să se vaccineze”, a mai spus premierul.

„Aşa cum arată lucrurile, vom avea la sfârşitul lunii iulie 10 milioane de doze de vaccin. E important ca toată lumea să vrea să se vaccineze. Întâi trebuie să ne programăm şi apoi vom putea să vorbim de 10 milioane persoane vaccinate la sfârşitul lunii iulie, ceea ce clar arată 70% de persoane adulte şi putem vorbi despre redeschiderea economiei aproape în totalitate”, a adăugat el.

Premierul spune că România a ajuns la un platou în ceea ce privește incidența cazurilor de coronavirus.

„Avem un platou care se menţine de aproape o săptămână, la fel şi dacă mă uit la procentul persoanelor confirmate. Pe Bucureşti avem iar o stabilizare, chiar o scădere în ultimele zile, şi la Ilfov avem un platou şi în judeţul Timiş scade”, a spus el.

„Vă cer să aveţi răbdare. Măsurile funcţionează. Avem date care arată că situaţia epidemiologică a ajuns la un platou. Aşteptăm o îmbunătăţire, dar nu se poate îmbunătăţi fără aceste măsuri pe care le-am luat până acum. Putem să ajutăm doar prin respectarea măsurilor şi prin vaccinare”, a adăugat Cîţu.



Editor : Monica Bonea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”V-ați propus să mă luați la mișto?”. A aflat că FCSB a luat titlul și nu s-a abținut: ”Ca un cuțit în inimă”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cîțu, după ruperea Alianței PSD-PNL la București: „E nevoie de un candidat de calibru și de la PNL nu poate fi decât Ciucă”

Alina Gorghiu critică declarațiile „șocante, de Ev Mediu”, ale preotului Nicolae Tănase: „E o invitaţie la viol!”

Atacul dintr-o biserică din Sydney, în care un episcop a fost înjunghiat de un adolescent, a fost un "act terorist" (Poliție)

Un episcop a fost înjunghiat într-o biserică din Sydney. Slujba era transmisă online

Partenerii noștri