Live

Video „Mișunau peste tot”. Secția de Pediatrie a spitalului din Botoșani, invadată de gândaci. O mamă a povestit prin ce a trecut

Data actualizării: Data publicării:
În urma apariției imaginilor, secția de Pediatrie a Spitalului din Botoșani a fost închisă. FOTO: Captură Digi24/ Monitorul de Botoșani

Secția de Pediatrie de la Spitalul Județean Botoșani a fost închisă, după ce o mamă a postat pe rețelele sociale imagini cu gândacii, care se plimbau în voie prin saloanele copiilor. Femeia spune că cele trei zile petrecute în spital au fost un adevărat coșmar. În replică, managerul unității medicale dă vina pe soluțiile de dezinsecție care nu și-ar face efectul. Între timp, toți pacienții au fost mutați într-un alt salon.

Imaginile revoltătoare au fost postate de o mămică pe rețelele sociale. Într-un interviu pentru Digi24, femeia a povestit că a trăit un adevărat șoc când a văzut în ce condiții sunt tratați copiii. Gândacii se plimbă nestingheriți, iar mizeria este la ea acasă.

Albertina Baciu, mamă: „Eu m-am dus joi, am un copil de un an și două luni, era răcit și voma. M-am dus și erau colegi care mi-au spus că sunt gândaci, dar nu am văzut până ieri că mișunau gândacii pe lângă pătuț, copil, peste tot. Era mizerie unde se ține mâncare în dulap. Nu spală pe jos, nimic, în baie e rugină, totul groaznic. Eu cum am văzut am făcut postare și au văzut și s-au supărat, că de ce am pus, că trebuia să le spun lor. Doamna doctor, asistentele din spital m-au chemat la dânsele în birou.”

Femeia spune că nu a mai rezistat și a decis să-și trateze copilul acasă

După trei zile de groază, femeia spune că nu a mai rezistat și a decis să-și trateze copilul acasă.

Albertina Baciu, mamă: „Aseară m-am externat la 12. Nu am putut să mai stau când am văzut gândacii cum umblau. Am zis că mai bine mă duc acasă să continui tratamentul decât să mai iau alte boli.”

În urma apariției imaginilor, secția de Pediatrie a Spitalului din Botoșani a fost închisă.

Monica Adăscăliței, manager spital: „Această secție este secție veche a Spitalului Județean, iar toți pacientii din compartimentul de digestiv, toți cei 17 copii, împreună cu aparținătorii cu care sunt internați, au fost transferați într-o altă zonă a secției de Pediatrie și urmează să fie din nou dezinsecția totală a secției de digestivi. O să vedem mâine care e soluția și poate aceste soluții pe care le folosim nu mai pot face față acestor insecte.”

Dezinsecții au loc frecvent în spital, spune managerul, ultima fiind făcută chiar acum o săptămână.

Editor : B.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

VIDEO Viral instant! Ce a pățit Andreea Bălan la un concert: ”Dezastru!”. Reacția artistei, ”de milioane”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ce amenzi a dat DSP Botoşani la spitalul unde gândacii se plimbau în Secţia de Pediatrie. „Procese verbale erau incomplete”

eBay trebuie să plătească 3 milioane de dolari unui cuplu căruia i-a trimis pachete cu gândaci vii și o mască de porc plină de sânge

Reacția șefei PSD Botoșani, după perchezițiile DNA la biroul ei din CJ: Am pus la dispoziție toate documentele. Au fost și acasă

Surse: Mită de până la 15.000 de euro pentru angajări în Spitalul Județean Botoșani, unde o gravidă a murit ignorată de medici

Partenerii noștri