Live

Prima reacție a lui Ilie Năstase după ce a fost prins băut la volan

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Gulliver/Getty Images

Fostul tenismen Ilie Năstase a avut, vineri dimineață, o primă reacție la dosarul penal întocmit de polițiști pe numele său, după ce a fost prins băut în trafic. El a recunoscut că a consumat alcool, dar susține că nu era nevoie să fie încătușat.

Actualizare 11:45. Fostul tenismen Ilie Năstase a fost ridicat din nou din trafic de poliţişti, după ce fusese prins băut la volan în această dimineaţă, iar în urmă cu câteva minute a plecat de la Spitalul Floreasca şi, deşi avea permisul reţinut, fără drept de conducere, s-a urcat pe un scuter, a intrat pe contrasens, a depăşit linia dublă continuă şi ar fi trecut chiar pe culoarea roşie a semaforului. El s-a ales așadar cu două dosare penale în doar șase ore (Detalii aici).


„Am venit acum de la poliție, de fapt miliție, direct la Complexul Stejari să fac puţin sport, după ce mi-au pus cătuşele şi am făcut bătături la mâini. Dar nu asta e problema. Am fost la o masă la restaurant, cu un prieten, am consumat mai multă mâncare şi mai puţină băutură, mai precis 3 beri. Când am ieşit de acolo, erau la mai puţin de doi metri erau trei maşini de miliţie. M-au întrebat cât aţi băut. Când spus că am băut 3 beri, au spus: 'Hai domne, aţi băut mai mult, am văzut cât aţi stat acolo, am văzut noi'. În momentul când mi-a spus că nu mă crede m-am enervat. M-au scos cu forţa din masină, m-au aruncat cu faţa la pămant, de parca eram cel mai mare terorist al României şi nu eram fost general şi fost parlamentar”, a declarat Ilie Năstase la Realitatea TV.

„Au venit vreo 10 inşi într-o cameră, m-au pus pe un scaun, stăteam cu picioarele încrucişate, mi-au cerut să le depărtez să nu ating masa. M-au pus să dau testul. Fă-mi testul, le-am spus, aveam alcoolemie 0,05 la mie, care se pedepseste cu 1.000 de lei şi o lună fără permis de conducere. Am spus sunt de acord. După aceea a venit un şmecher - acolo toţi se dau şefi, dar sunt subalterni - şi a zis: 'Hai să vedem dacă nu aţi luat şi droguri'. I-am spus 'Măi băiatule, singurul drog pe care l-am luat vreodată a fost un pahar de şampanie când jucam şi m-am îmbătat'. Rezultatul a fost negativ, a zis Ok, sunteţi bine. După care m-au ţinut încă vreo 4 ore pe acolo cât timp au scris alea, nu a venit niciun oficial mai mare ca să-i explic, m-au ţinut acolo şi la 6.30 mi-au dat drumul”, a mai spus fostul sportive.

„Da, i-am jignit, păi dacă eu, persoană de 72 de ani, fost parlamentar, fost general în funcţie spun că am băut 3 beri, păi crede-mă băi băiatule, sau spune că am refuzat şi dă-mi amendă, dar nu-mi pune tu cătuşele, tu îmi pui cătușele înainte să vezi dacă sunt beat?”, a adăugat Ilie Năstase.

 

 

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ilie Năstase: Până mor, vom lua înapoi terenurile de tenis de la BNR

(P) ADMIRAL Cazinou a lansat cel mai tare Pachet de Bun Venit de pe piata!

Ilie Năstase a participat la ceremoniile de Ziua Națională în uniforma de general. Ministrul Apărării spunea că l-ar putea sancționa

ÎNTREBAREA SĂPTĂMÂNII: Cazul Ilie Năstase. Ar trebui separat comportamentul lui Ilie Năstase de realizările sale sportive?

Partenerii noștri