Live

Modificările la legile justiției, criticate și de grupul ALDE, din care face parte partidul lui Tăriceanu

Data actualizării: Data publicării:

Modificările aduse legilor Justiţiei provoacă îngrijorări în grupul ALDE Europa, partid din care face parte formaţiunea lui Călin Popescu Tăriceanu. Într-un interviu acordat RFI, preşedintele acestui partid a declarat că modificările aruncă o îndoială asupra independenţei Justiţiei din România.

Suntem îngrijoraţi de statul de drept. Sistemul judiciar ar trebui să fie independent, iar aceste legi nu ajută în acest sens. Vom cerceta cu atenţie aceste legi şi vom discuta despre acest lucru cu partenerii noştri din România. Eu nu cred că în acest moment România se află în situaţia Poloniei, dar de aceea monitorizăm şi dezbatem situaţia. Trebuie luate măsuri pentru ca sistemul să fie mai independent, nu mai puţin independent”, a declarat Johannes van Baalen.

El a anunţat că va veni anul viitor în România, ca să discute despre acest lucru cu ministrul Justiţiei şi cu preşedintele Senatului.

În tot acest timp, Călin Popescu Tăriceanu apără aceste modificări și spune că sunt necesare. Aseară, președintele Senatului a declarat că are anumite „nedumeriri” referitoare la scrisoarea comună a celor şapte misiuni diplomatice în România şi că aceasta ar putea fi „rezultatul unei insuficiente cunoaşteri” asupra conţinutului legilor privind funcţionarea Justiţiei.

Ieri, ambasadorii a șapte state UE și-au exprimat îngrijorarea legată de modificările aduse legilor Justiției în România. Avertismentul este semnat de ambasadorii țărilor: Germania, Franţa, Olanda, Belgia, Suedia, Danemarca, Finlanda.

Mai mult, în declarația sa de ieri, Tăriceanu îl contrazice pe șeful său de grup european - aceste legi nu ajută în acest sens (ca sistemul judiciar să fie independent, n.red.) - și susține că nu a existat niciun fel de prevedere care să afecteze independenţa justiţiei în legile dezbătute în ultima perioadă în Parlament.

Pe același subiect

ICCJ: 14 încălcări ale Constituției doar la Statutul magistraților

Kelemen Hunor: UDMR nu a negociat nimic cu PSD/Articolele nu afectează independenţa justiției

De la condamnatul Marian Ghiveciu la profesorul Tudorel Toader

Judecător: Directiva UE invocată de PSD-ALDE se referă „la cu totul alte aspecte”

Toader: Dacă Parlamentul nu transpune Directiva, Guvernul va adopta OUG. Premierul nu ar fi de acord

 

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Are 38 de ani și a iscat multe discuții după ce s-a aflat ce dietă ține. ”N-ar trebui să te lauzi cu asta”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ciucă: Mi-a venit în minte pilda fiului risipitor. Cei ce rătăcesc azi prin lume vor realiza în final că adevăratul liberalism e la PNL

PNL anunță pași în procesul de fuziune prin absorbţie cu ALDE. „S-au stabilit normele de reprezentare în structurile de conducere”

Barna: Dacă noi rămâneam în guvern, eram un fel de ALDE. Eram ciuca miştourilor naţionale

Fostul senator ALDE, Ilie Niţă, a scăpat de condamnarea de 8 ani, după ce faptele s-au prescris și prejudiciul a fost achitat

Partenerii noștri