Live

Tăriceanu nu mai merge la Madrid. Era așteptat la congresul ALDE

Data publicării:

Cererea de ridicare a imunităţii pe numele lui Călin Popescu Tăriceanu va fi luată în discutie de catre conducerea Senatului, cel mai probabil, la începutul săptămânii viitoare. Între timp, o schimbare neașteptată a apărut în programul lui Călin Popescu Tăriceanu. Șeful Senatului şi-a anulat participarea la congresul Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa de la Madrid.

Aceasta, deși Tăriceanu și-a luat două zile de concediu, în perioada 8-9 noiembrie. Astăzi și mâine, conducerea Senatului va fi asigurată de Claudiu Manda, potrivit actului publicat în Monitorul Oficial.

Congresul european ALDE este programat pentru perioada 8-10 noiembrie, la Madrid. Peste 1.000 de delegaţi din Europa sunt așteptați să participe, potrivit site-ului ALDE.

Procurorii DNA au cerut Senatului să aprobe urmărirea penală împotriva lui Tăriceanu, pe care îl suspectează că ar fi luat mită 800.000 de dolari de la o firmă austriacă. În această dimineață, procurorii anticorupție au venit cu detalii. Ei spun că dosarul a fost deschis la solicitarea autorităților judiciare austriece și vizează obținerea de către Călin Popescu Tăriceanu a 800.000 de dolari ce reprezintă foloase necuvenite, bani care ar fi fost folosiți în campanie electorală.

Fujitsu Siemens ar fi firma austriacă în cauză. Aceasta ar fi beneficiat de mai multe acte adiționale la contract, iar comisionul primit de Tăriceanu ar reprezenta 10% din valoarea actelor adiționale.

Este vorba despre contractul Microsoft, unul dintre cele mai mari semnate în ultimii 30 de ani și unul dintre cele mai păguboase.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Angajata lui Gigi Becali de la FCSB nu s-a mai ferit și a spus totul: ”Era o povară”. Acum vede lucrurile diferit

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ciucă: Mi-a venit în minte pilda fiului risipitor. Cei ce rătăcesc azi prin lume vor realiza în final că adevăratul liberalism e la PNL

PNL anunță pași în procesul de fuziune prin absorbţie cu ALDE. „S-au stabilit normele de reprezentare în structurile de conducere”

Barna: Dacă noi rămâneam în guvern, eram un fel de ALDE. Eram ciuca miştourilor naţionale

Fostul senator ALDE, Ilie Niţă, a scăpat de condamnarea de 8 ani, după ce faptele s-au prescris și prejudiciul a fost achitat

Partenerii noștri