Live

VIDEO. „Fără penali”. Protest USR în Parlament

Data actualizării: Data publicării:

Mai mulți parlamentari USD au organizat un protest, în plenul Parlamentului, față de modificările aduse legilor din domeniul justiției aduse în Comisia Iordache.

Deputații USR s-au așezat în fața sălii de pleni, de-o parte și de alta a tribunei, purtând tricouri albe pe care scrie „fără penali în funcții publice”.

Ei au început protestul când de la tribună vorbea deputatul USR Stelian Ion, membru al Comisiei speciale pentru legile justiției,  parlamentar care a participat la toate ședințele acestei comisii conduse de fostul ministru al Justiției Florin Iordache.

Parlamentarii protestatari sunt nemulțumiți de modul în care a lucrat Comisia Iordache. Ei au atras atenția că rapoartele comisiei au venit peste noapte, că nu a fost o dezbatere reală, că reprezentanții puterii nu au fost de acord să fie sesizată Comisia de la Veneția cu privire la câteva puncte controversate din cele trei legi.

Parlamentarii liberali, și ei nemulțumiți de modul de lucru al Comisiei Iordache, s-au ridicat în picioare în sala de plen, tot ca o formă de protest.

Comisia specială care a modificat legile justiţiei a dat marţi raport de admitere pentru Legea 303/2004 privind statutul magistraţilor şi legea 317/2004 privind funcţionarea şi organizarea CSM. Printre cele mai importante modificări la cele două legi se află eliminarea preşedintelui României din numirea conducerii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Foto: Inquam Photos / George Călin

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Au mers la teatru, dar comportamentul lor a fost inacceptabil! Spectatorii au cerut să fie dați afară: ”Erau chiar lângă noi”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cătălin Drulă: Cred că domnul Ciolacu nu face cel mai deștept lucru atunci când vorbește despre penali

Scandal pe modificarea legii spaţiilor verzi. Nicușor Dan: „Sute de hectare de spaţiu verde din Bucureşti pot să dispară”

Olaf Scholz, despre reintroducerea MCV: „Mecanismul a luat sfârșit; e un semn că România se află pe calea bună”

Senatul a votat legea pensiilor speciale, după o ședință cu scandal: „Ciucă a fost șeful Armatei. Are 3.000 de euro, vi se pare mult?”

Partenerii noștri