Live

Polițiștii din Vaslui au oprit un tractorist fără lumini și numere și au descoperit că era și beat

Data publicării:
Sursa foto: Profimedia Images

Un bărbat în vârstă de 50 de ani, din comuna Oşeşti, judeţul Vaslui, a fost trimis în arest preventiv la domiciliu după ce a fost prins de poliţişti conducând un tractor, deşi se afla în stare avansată de ebrietate.

Tractoristul a fost oprit de poliţişti cu ocazia unui control, deoarece circula fără a avea în funcţiune surse de iluminare şi fără plăcuţă cu număr de înregistrare, scrie Agerpres.

"Întrucât conducătorului tractorului agricol emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 1,21 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind condus la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Vaslui pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. Faţă de acesta a fost dispusă măsura sancţionării contravenţionale, pentru comiterea a trei abateri, cu amendă în cuantum total de 1.450 lei. Poliţiştii rutieri vasluieni l-au reţinut pe bărbat, pe o perioadă de 24 ore. Ulterior, acesta a fost prezentat Judecătoriei Vaslui, la propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, instanţă de judecată care a dispus măsura arestării preventive la domiciliu, pe o perioadă de 30 de zile", se precizează într-un comunicat de presă transmis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vaslui.

Poliţiştii rutieri continuă cercetările pentru a stabili întreaga activitate infracţională a bărbatului.

Editor : V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

E gata să plece la 5.000 km distanță, după ce amanta a născut al doilea copil, iar soția al patrulea. Pe cine ia cu el

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

13 schelete umane au fost găsite în curtea Spitalului Vaslui. "Sunt aşezate într-un anumit fel, sunt urme de sicriu"

Grădiniţă amendată de polițiști după ce doi copii de 3 ani au plecat pe stradă fără să fie observaţi de educatoare

Cât câștigă, de fapt, tractoriștii din România față de cei din Europa. Fermierii îl contrazic pe Rareș Bogdan

VIDEO Doi frați se luptă pentru funcția de primar într-o comună din Vaslui fără apă, gaz și străzi: „Eu hambițios, dumnealui hambițios”

Partenerii noștri