Live

Președintele CJ Ilfov, despre mirosul de gunoi din județ: Sunt controale în desfășurare. În zonă s-au montat 3 laboratoare de analiză

Data actualizării: Data publicării:
Alertă din cauza mirosului de gunoi, într-o localitate de la marginea Capitalei. Se întâmplă asta din cauza unei gropi cu deșeuri din zonă. Foto: Profimedia

Alertă din cauza mirosului de gunoi, într-o localitate de la marginea Capitalei. Se întâmplă asta din cauza unei gropi cu deșeuri din zonă. De la începutul acestui an și până la sfârșitul lunii trecute, comisarii Gărzii de Mediu au făcut controale și au dat amenzi în valoare de peste 4 milioane de lei.

Hubert Thuma, președintele Consiliului Județean Ilfov: Sunt foarte multe sesizări în localitatea Popești-Leordeni, și nu mă feresc să spun acest lucru. În ultimele 3 zile cred că au fost undeva la peste 500 de sesizări pe miros.

Sunt controale în desfășurare, și, în plus, în zonă s-au montat trei laboratoare de analiză. Din păcate, aceste aparate nu ne pot spune de unde vine mirosul, nu există un aparat care să ne spună asta, dar ne spun ce fel de mirosuri sunt în aer.

Groapa de gunoi din Popești-Leordeni este închisă. Acum, monitorizăm dacă se mai depun acolo gunoaie. Din câte știu eu, nu s-au mai depus, dar, într-adevăr, de la începutul anului și până acum, în tot Ilfovul s-au dat peste 144 de amenzi în valoare de 4 milioane de lei. Și cele mai multe amenzi se dau pe depozitări ilegale de deșeuri. Cele mai multe deșeuri sunt în Sintești, Vidra. Acolo avem și cele mai multe controale.

Avem și o dronă pe care o dăm celor de la Garda de Mediu Ilfov, atunci când au acțiuni de amploare, ca să monitorizeze din aer.

Există o aplicație a Ministerului Mediului, se numește „Calitate aer”. O am pe telefon și chiar înainte m-am uitat, acum câteva minute, iar pe Ilfov apărea că este acceptabilă calitatea aerului, adică avem culoarea verde cam peste tot. Și, din fericire, avem și culoarea albastră, adică o calitate bună a aerului în zonele Buftea și Snagov.

Este o aplicație foarte simplă și vă încurajez să o descărcați.

Pot să vă spun că sunt controale zilnic, inclusiv seara după program, chiar și în weekend. Controale se fac, pentru că avem foarte multe sesizări. Munca celor de la Garda de Mediu este în proporție de 80% pe teren, dar să știți că avem sub 20 de comisari care acoperă tot județul Ilfov, ceea ce este foarte puțin, pentru că sunt 40 de localități, 32 de comune și 8 orașe.

Avem acum foarte multe acțiuni comune cu Poliția și cu Jandarmeria. Cum v-am spus, Garda de Mediu a aplicat amenzi foarte mari, cred că cea mai mare amendă a fost de 100.000 de lei, aplicat unei persoane juridice, iar la persoane fizice, cele mai mari amenzi ajung cam la 30.000 de lei.

Ce pot să vă garantez este că aceste controale vor continua.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Împușcată mortal în plină stradă, la 21 de ani, alături de iubit! Autoritățile au făcut o descoperire care schimbă totul

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Miros insuportabil în Cluj. „Am fost terorizați”. Garda de Mediu nu poate interveni pentru că se respectă legea

Bărbatul găsit mort la groapa de gunoi din Craiova este un cetățean englez. Ce au aflat polițiștii despre el

Hubert Thuma, șeful CJ Ilfov, despre proiectul de eutanasiere a pisicilor fără stăpân: Soluția nu e uciderea în masă

Aproape 200 de benzinării OMV-Petrom, controlate de ANPC: Au fost date amenzi în valoare de 340.000 de lei, 11 staţii închise temporar

Partenerii noștri