Live

Managerul SAJ Suceava recunoaște neregulile reclamate de angajați: „Am făcut ceea ce spune legislaţia”

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Digi24

Managerul Ambulanţei Suceava recunoaşte că tot ceea ce spun subalternii săi este adevărat. Angajații au fost trimiși în misiuni, în perioada în care așteptau rezultatele testelor. În izolare au stat doar cei care aveau simptome clare de îmbolnăvire. În aceste condiții, oficialul susține că a respectat toate protocoalele stabilite de Ministerul Sănătății și de Institutul Național de Sănătate Publică.

Alexandru Lăzăreanu, managerul Serviciului de Ambulanţă Suceava: „Încă am făcut mai mult decât era scris acolo. (Reporter: Ei spun că tocmai nu s-a întâmplat asta şi că au fost testaţi unii dintre ei într-o zi de luni, vineri le-a venit rezultatul, unora pozitiv, şi în tot acest timp au lucrat.) Da, e adevărat! Sigur! Dar eu sunt vinovat că rezultatul a venit după o săptămână? Eu i-am testat că mi-au cerut să-i testez şi nu era niciunul suspect. Cei care au fost suspecţi au fost trimişi acasă. (Unii dintre ei au primit mesajul că sunt pozitivi în timp ce erau în misiune.) Da, e foarte adevărat, e 100% adevărat. Protocolul spune că la personalul medical se face testare, când vine rezultatul dacă este pozitiv se izolează la domiciliu sau în spital. Cum s-a spus aşa s-a făcut. Dacă ştiam că sunt bolnavi, dădeau vreun semn de boală sigur nu erau trimişi. Toţi am fost testaţi, inclusiv eu. Și am făcut ceea ce spune legislaţia. Nu am făcut absolut nimic în afara legislaţiei.”

45 dintre colegii ambulanțierului din Suceava care a murit sunt bolnavi. Alți 17 așteaptă rezultatele testelor. Aceasta este situația, la două săptămâni de la apariția primelor cazuri la Serviciul de Ambulanță. La fel ca și în Spitalul Județean, angajații ar fi fost chemați la muncă chiar dacă exista suspiciunea că sunt infectaţi.

Citește și Mărturie despre ambulanțierul mort :„Tu cum te simți, că eu, uite, nu mai pot. Ăștia m-au trimis la 5 solicitări cu același combinezon”

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ipoteză șocantă în cazul tânărului din Suceava găsit mort pe șosea: nu ar fi fost un accident, ci o răzbunare

Un șofer din Suceava, suspectat că a accidentat mortal un pieton, a fost găsit acasă. Era beat și s-a baricadat în locuință

Un șofer de ambulanță din Suceava a fost trimis în judecată pentru un accident mortal. Era în misiune și depășise o coloană de mașini

Accident grav în București. Un tramvai a lovit o ambulanță care ducea un pacient la spital

Partenerii noștri