Live

VIDEO. Sorin Oprescu, șef de secție la Spitalul Universitar, a convocat un raport de gardă ignorând regulile din timpul pandemiei

Data publicării:
Sorin Oprescu ieșind de la raportul de gardă la care au participat 11 persoane Foto: captură video

Spitalul Universitar Bucureşti intră iar în atenţia publică printr-un exemplu negativ. La spital a avut loc un raport de gardă care nu respectă măsurile de distanţare. Medicii şi asistentele secţiei conduse chiar de fostul primar Sorin Oprescu s-au întâlnit într-o încăpere a spitalului în care au ţinut şedinţa de dimineaţă. Se întâmplă după ce ministrul sănătăţii şi conducerea spitalului au interzis acest gen de întâlniri. Imaginile, mai mult decât grăitoare, au ajuns pe internet. 

Spitalul Universitar este al doilea cel mai afectat din București de noul coronavirus. Zeci de doctori şi asistente au fost până acum infectaţi, iar unul dintre medici a muritchiar zilele trecute.

Imaginile pe care le vedeți au fost înregistrate vineri de camerele de supraveghere ale unității sanitare.

Șeful secției de Chirurgie generală IV, chiar fostul primar general acuzat de corupție Sorin Oprescu, a convocat o ședință pentru raportul de gardă cu toți membrii secției pe care o conduce. Protocolul Ministerului Sănătății și ordinul intern emis de managerul spitalului interzic aceste întâlniri și le cer medicilor ca astfel de discuții să se poarte doar online.

Imaginile sunt grăitoare. Primul care iese din respectiva încăpere este Sorin Oprescu. În spatele său sunt alți 11 oameni, medici și asistenți. Alții rămân în acea cameră. Toate persoanele par să poarte măști, chiar dacă, spre exemplu, în imagini se vede un cadru medical care o poartă sub bărbie, lucru condamnat de epidemiologi și infecționiști.

„Fiecare interpretează legea cum vrea, atât timp cât nu i se cere socoteală pentru ce face și nu sunt trași de nimeni la răspundere, își permit să facă ce vor. Legea e clară pentru toți, nu avem voie de mai mult de 3. Având în vedere situația prin care am trecut, am pierdut unul dintre medicii buni, ar trebui să fim mai conștiincioşi, că nu este o glumă”, a declarat pentru Digi24 Daniel Simion, asistent la Spitalul Universitar.

Jurnaliștii Digi24 au încercat să ia legătura cu Sorin Oprescu, însă acesta nu a răspuns la telefon. 

De asemenea, Digi24 a solicitat un punct de vedere managerului interimar al spitalului, care a transmis că punctul său de vedere este regulamentul de ordine interioară pe care l-a semnat şi care prevede că raportul de gardă să aibă loc exclusiv online.

Editare web: Luana Păvălucă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO ”Ireal”. Donald Trump și un model au provocat indignare prin aparițiile de la Miami: ”Lumea ciudaților”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Rareș Bogdan crede în șansele lui Cîrstoiu: Când ești cotat cu aproape 20%, dacă iei pe săptămână 2-3 puncte, nu e nicio problemă

Fugarul Sorin Oprescu a câștigat procesul pentru pensia specială. Va încasa 3.500 de euro, bani pe care îi va primi în Grecia

Predoiu, despre condamnații fugari: Canalele diplomatice sunt activate. Subiectul va fi discutat până la închiderea „portiţelor legale”

Judecătorii au respins cererea lui Sorin Oprescu de anulare a condamnării de 10 ani închisoare

Partenerii noștri