Live

Cel mai scump parc din România necesită reparații de amploare la doar 3 ani de la inaugurare

Data publicării:

Parcul Drumul Taberei, cel mai scump parc din România, pentru modernizarea căruia Uniunea Europeană a plătit aproape 49 de milioane de lei, iar Statul Român încă 26 de milioane, a devenit pericol public pentru copii şi o mare dezamăgire pentru toţi cei care-i trec pragul. Autorităţile Sectorului 6 promit că vor începe reparaţiile imediat după Paşte.

Uniunea Europeană a plătit pentru modernizarea Parcului Drumul Taberei aproape 49 de milioane de lei. Guvernul şi cetăţenii Sectorului 6 au pus alţi 26 de milioane. 75 de milioane de lei au fost înghiţite, între 2012 şi 2015, de poduri, podeţe, alei, arbori tăiaţi, arbori plantați, locuri de joacă şi de relaxare pentru copii, adolescenţi şi adulţi.

Timpul, însă, nu a avut răbdare. La nici trei ani distanţă... până şi gardurile sunt rupte.

Locurile de joacă pentru copii sunt pline de capcane periculoase.

Femeie: S-au rupt toate astea. Erau trambuline pentru copii. E groaznic. A căzut o fetiţă aici, de abia au scos-o părinţii, să ştiţi. Să-i scoată picioarele de acolo.

Peste aleile crăpate pare că a trecut plugul.

Info-chioşcurile turistice sunt defecte, terenurile de baschet şi de mini-fotbal sunt aproape distruse.

Bărbat: E jalnic. A fost făcut prost de la început.
Bărbat: Nu e făcut cu cap. Au băgat o groază de bani şi-n aşa-zisa seră minune, care zace. E trist.

Materialele de proastă calitate, montajul grăbit şi furia de neînţeles a unora dintre vizitatori, au transformat parcul într-un loc de ocolit. Autorităţile n-au recepţionat nici până astăzi lucrarea inaugurată în 2015, aşa că nu au putut face reparaţii. Primarul Sectorului 6 spune, însă, că a găsit portiţa legală care-i va permite să refacă parcul.

Gabriel Mutu, primarul Sectorului 6: Neavând proces-verbal de recepţie, nu am putut accesa această garanţie. Reparăm locurile de joacă, refacem aleile, pentru că în acest moment aleile sunt prevăzute cu un pietriş stabilizat, o răşină epoxidică, care din punct de vedere tehnic nu rezistă la traficul care este în acest moment în parcul Drumul Taberei.

Autorităţile anunţă că reparaţiile se vor încheia pe 1 iulie. În toată perioada intervenţiilor, parcul rămâne deschis publicului.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

E gata să plece la 5.000 km distanță, după ce amanta a născut al doilea copil, iar soția al patrulea. Pe cine ia cu el

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Şapte căţei, salvaţi de sub un container, pe un şantier din Sectorul 6. Mama lor nu reuşea să mai ajungă la ei pentru a-i hrăni

Primarul Sectorului 6 spune că e „dezamăgit” de Nicușor Dan: „Nu mai avem comunicare”

Nicușor Dan: Lucrările la conductele de apă caldă și căldură de pe Bulevardul Timișoara se vor finaliza mult mai devreme

VIDEO. Un bărbat a fost filmat în timp ce fura trandafiri de pe domeniul public, în București. Ciucu: „Este o faptă penală”

Partenerii noștri