Live

Franța trimite două camioane cu 13 tone de echipamente medicale în România

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Getty Images

Două camioane cu dispozitive medicale din Franţa vor ajunge joi după amiază la Centrul de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei de la Ciolpani, a anunţat joi Ambasada Franţei în România.

Camioanele transportă 13 tone de dispozitive medicale, printre care 18 aparate pentru respiraţie artificială, teste COVID şi echipamente individuale de protecţie, precizează sursa citată.

De asemenea, duminica trecută, alte două camioane din Franţa, transportând 90.000 de flacoane de medicamente pentru tratarea pacienţilor aflaţi la terapie intensivă, au ajuns la Ciolpani, la Centrul de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei, în cadrul planului de asistenţă din partea Centrului de Criză şi Sprijin al Ministerului francez pentru Europa şi Afaceri Externe, coordonat prin Centrul de Coordonare a Răspunsurilor la situaţiile de urgenţă (ERCC) al Mecanismului de Protecţie Civilă al Uniunii Europene, mai menţionează Ambasada Franţei.

O echipă de medici și asistenți din Danemarca a ajuns în noaptea de miercuri spre joi în România. Specialiștii danezi vor lucra la Institutul de Boli Infecțioase Matei Balș.

Danemarca a trimis doi medici și cinci asistenti specializați în Terapie intensivă, însoțiți de ofiteri din cadrul DEMA, iar joi vor sosi în țară încă un medic și un asistent.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ambasada Franței din Moscova a fost vandalizată cu simboluri amenințătoare care fac trimitere la război

Macron face apel pentru o apărare europeană mai puternică: „Europa ar putea muri, nu suntem echipaţi pentru a face faţă riscurilor”

Rafila, despre tratarea pacienților: „Cele 2 sectoare, public și privat, nu trebuie să fie considerate opuse. Vreau să găsim o soluție”

Record de cazuri de febră dengue în Franţa de la începutul anului 2024, chiar înainte de Jocurile Olimpice

Partenerii noștri