Live

Șefa FMI avertizează: Nu putem exclude o posibilă recesiune globală anul viitor

Data publicării:
Directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Kristalina Georgieva. Foto: Profimedia Images

Directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Kristalina Georgieva, a avertizat că perspectivele economiei globale „s-au înrăutăţit semnificativ” din aprilie şi nu ar putea exclude o posibilă recesiune globală anul viitor, ţinând cont de riscurile ridicate, transmite Reuters.

În următoarele săptămâni, FMI ar putea înrăutăţi estimarea privind creşterea de 3,6% a economiei mondiale în 2022, pentru a treia oară în acest an, iar economiştii Fondului încă lucrează la finalizarea cifrelor, a declarat Kristalina Georgieva pentru Reuters.

La finalul acestei luni, FMI ar urma să publice o actualizare a previziunilor pentru 2022 şi 2023, după ce în aprilie a înrăutăţit estimarea privind creşterea economiei mondiale cu aproape un punct procentual. În 2021, PIB-ul global a înregistrat un avans de 6,1%.

Perspectivele de la ultima noastră actualizare din aprilie s-au înrăutăţit semnificativ, în urma extinderii inflaţiei, a majorărilor mai substanţiale de dobânzi, a încetinirii creşterii economiei Chinei şi a escaladării sancţiunilor legate de invadarea Ucrainei de către Rusia, a apreciat şefa FMI. 

Suntem în ape extrem de agitate”, a mai adăugat aceasta, notează Agerpres.

Întrebată dacă ar putea exclude o recesiune globală, Georgieva a răspuns că Riscul a crescut, astfel încât nu o pot exclude.

Recentele date arată că unele mari economii, inclusiv China şi Rusia, s-au contractat în trimestrul doi, a explicat şeful FMI, adăugând că riscurile ar putea fi chiar mai ridicate în 2023.

Va fi un an 2022 dificil, dar unul chiar mai dur în 2023. Riscul recesiunii a crescut în 2023, a avertizat directorul general al Fondului Monetar Internaţional.

Oficialul a apreciat că înăsprirea condiţiilor financiare, care durează mai mult timp decât se estima, complică perspectivele economiei globale şi de aceea este esenţială ţinerea sub control a creşterii preţurilor.

O creştere economică mai lentă ar putea fi preţul necesar de plătit, ţinând cont de necesitatea urgentă şi presantă de a reface stabilitatea preţurilor, a declarat Georgieva.

Citește și: Șefa FMI avertizează: Inflația îi va face pe oameni să se confrunte cu „unele suferinţe” pe termen scurt

Editor : Marco Badea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Femeia care și-a cumpărat un avion pentru a nu mai plăti mereu două locuri a intrat pe teren și internetul ”a explodat”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un economist FMI evaluează riscul de recesiune a economiei mondiale ca fiind "minim"

FMI și-a revizuit în scădere estimările pentru creșterea economiei românești în 2024. Cum va evolua inflația

Digi Economic: Se măresc taxele locale. Cu cât se vor majora și de când

Germania și Franța o susțin pe bulgăroaica Kristalina Georgieva pentru un al doilea mandat la șefia FMI

Partenerii noștri