Live

Twitter va încerca să-l oblige pe Elon Musk în instanță să cumpere compania, după ce miliardarul a renunțat la tranzacție

Data publicării:
Saga Twitter vs. Elon Musk continuă. Foto: Profimedia Images

Acționarii Twitter au votat vânzarea companiei către Elon Musk contra sumei de 44 de miliarde de dolari, însă urmează cel mai probabil un proces pentru că miliardarul american a anunțat acum câteva luni că nu vrea să meargă înainte cu tranzacția.

Decizia de vânzare către Elon Musk a fost luată ieri de acționari, iar asta înseamnă că Twitter va încerca acum să-l oblige pe miliardar să cumpere compania apelând la instanță, scrie BBC.

În luna aprilie, Twiter a fost de acord cu tranzacția propusă de Elon Musk, cel mai bogat om din lume. Cu toate acestea, înțelegerea a picat după ce Musk a declarat că a fost indus în eroare de companie privind numărul de conturi false de pe rețeaua de socializare.

În mai, Musk a anunțat că nu mai vrea să cumpere Twitter, însă conducerea companiei spune că miliardarul nu se poate retrage din înțelegere.

Twitter spune că mai puțin de 5% din totalul utilizatorilor zilnici activi monetizabili (cei care pot urmări reclame) sunt roboți web (boți), însă Musk susține că numărul real al acestora este de câteva ori mai mare.

Compania software este în prezent evaluată la 32 de miliarde de dolari, cu mult sub oferta de 44 de miliarde făcută de Elon Musk.

Votul acționarilor înseamnă că Twitter îl poate acționa pe Elon Musk în instanță. Cele două părți urmează să se întâlnească într-un tribunal din Delaware în octombrie.

Cu puțin înainte de decizia acționarilor, Pieter Zatko, fostul șef al securității cibernetice, a depus mărturie în fața Comisiei Juridice din Senatul SUA privind presupuse breșe de securitate.

Fostul executiv Twitter a spus că Twitter este "cu 10 ani în urmă" la capitolul securitate, în timp ce compania susține că el a fost concediat și că presupunerile lui sunt nefondate.

Zatko a susținut anterior declarațiile lui Elon Musk potrivit cărora Twitter aer mai multe conturi false decât susține. Mărturia lui Zatko va putea fi folosită de avocații lui Elon Musk în instanță.

Mărturia fostului angajat Twitter în fața Senatului SUA este legată de probleme de securitate națională și nu are nicio legătură oficială cu tentativa lui Elon Musk de a renunța la cumpărarea companiei.

Editor : V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Premierul australian spune că Musk e un „miliardar arogant” pentru că refuză să dea jos de pe X înregistrările atacului din Sydney

Tesla va cere acţionarilor să restabilească pachetul de compensaţii de peste 55 de miliarde de dolari pentru directorul Elon Musk

O româncă ale cărei inițiale sunt gravate pe bateriile Tesla îl acuză pe Elon Musk că a ascuns un defect al mașinilor

Tesla va concedia peste 10% dintre angajații săi din toată lumea (Reuters)

Partenerii noștri