Live

Condamnări în cazul „Operațiunii Jericho”, presupusul complot de asasinare a președintelui Venezuelei

Data publicării:

Nouă militari au fost condamnaţi definitiv la pedepse cuprinse între cinci şi opt ani de închisoare, după ce au fost găsiţi vinovaţi de complot în vederea răsturnării de la putere a preşedintelui Nicolas Maduro, a anunţat Tribunalul Suprem de Justiţie (TSJ), relatează AFP, citată de News.ro.

Foto: Guliver/Getty Images

Între condamnaţi se află generalul Oswaldo Hernandez, locotenent-colonelul în retragere José Delgado şi alţi şapte ofiţeri din cadrul forţelor aeriene, terestre şi Marinei, a precizat miercuri, într-un comunicat, Tribunalul Suprem.

Cea mai înaltă jurisdicţie a confirmat astfel pedepsele pronunţate în prima instanţă, după ce Camera de Casaţie şi o Curte Marţială au respins apelurile depuse de militari.

Ofiţerii, arestaţi în martie şi mai 2014, au fost judecaţi în legătură cu „pregătirea în 2014 a unei mişcări insurecţionale şi destabilizatoare, intitulată «Operaţiunea Jericho», împotriva Guvernului naţional”.

Potrivit unor fragmente din dosar, publicate în presă, planul consta în preluarea controlului unor detaşamente militare, arestarea lui Nicolas Maduro şi altor conducători chavişti şi organizarea unei mobilizări cetăţeneşti în vederea răsturnării Guvernului.

Liderul socialist, care denunţă cu regularitate planuri de lovituri de stat, a acuzat la începutul lui decembrie că Statele Unite au declanşat un plan vizând să-l înlăture de la putere, cu ajutorul Columbiei şi preşedintelui de extremă dreapta din Brazilia Jair Bolsonaro.

La rândul său, opoziţia acuză cu regularitate Tribunalul Suprem că se află în solda lui Maduro.

Potrivit ONG-ului pentru apărarea drepturlor omului Foro Penal, în venezuela există 278 de „deţinuţi politici” - dintre care 80 sunt militari.

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Împușcată mortal în plină stradă, la 21 de ani, alături de iubit! Autoritățile au făcut o descoperire care schimbă totul

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

VIDEO 10.000 de muncitori ilegali au fost expulzaţi de armată dintr-o mină de aur clandestină din Venezuela

Nicolas Maduro a adoptat legea pentru anexarea unei părţi din Guyana vecină

A murit cel mai vârstic bărbat din lume. În anul 2022 avea 11 copii și 41 de nepoți

Armata Braziliei își întărește granița cu Venezuela și Guyana pe fondul tensiunilor legate de regiunea Esequibo

Partenerii noștri