Live

Galerie Foto Fabricantul bombelor folosite la atentatele din Bali, soldate cu 202 morți, a fost eliberat după doar 10 ani de închisoare

Data publicării:
Peste 200 de oameni din 21 de țări au murit în exploziile petrecute la două cluburi de noapte din Bali pe 12 octombrie 2002. Sursa foto: Profimedia Images

Omul care a construit bombele folosite la atentatele teroriste din Bali, petrecute în 2002, a fost eliberat din închisoare după doar 10 ani ispășiți din pedeapsa de 20 de ani de închisoare primită în Indonezia, informează BBC.

Peste 200 de oameni din 21 de țări au murit în exploziile petrecute la două cluburi de noapte din Bali pe 12 octombrie 2002. Acesta a fost cel mai grav atentat terorist produs în Indonezia.

Patek a fost acuzat că a construit bombele pentru Jemaah Islamiah (JI) - o grupare inspirată de al-Qaeda - și a fugit de poliție timp de 10 ani. El a fost capturat în 2012 și condamnat la 20 de ani de închisoare, ispășind doar jumătate de sentință.

Autoritățile indoneziene spun că Umar Patek nu mai reprezintă o amenințare și că poate fi eliberat după ce a primit mai multe reduceri de sentință pentru bună purtare în închisoare. Totodată, spun că Umar Patek a fost deradicalizat, însă eliberarea lui înainte de termen a produs furie, în special în Australia, de unde proveneau 88 dintre victime.

După exploziile din 2002, unii supraviețuitori consideră că au primit "o sentință pe viață".

"Viața mea s-a schimbat pentru totdeauna", a declarat Andrew Csabi, un cetățean australian, pentru BBC. În atentate au murit prietenii săi, iar el a suferit răni grave și i-au fost amputate două membre.

Jan Laczynski, un autralian care și-a pierdut cinci prieteni în atentate, spune că este șocat și furios. "Tipul asta își reia viața. Mulți dintre noi nu o să ne mai putem relua viața de dinainte", spune Laczynki. El spune că eliberarea lui Patek este "o altă lovitură", după eliberarea de anul trecut a lui Abu Bakar Ba'asyir - presupusul creier al operațiunii, care a executat o sentință fără legătură cu atentatele.

Jan Laczynski spune că puțini supraviețuitori ai atentatelor cred că Patek este un alt om. "L-am văzut în închisoare, l-am văzut de aproape. Nu mi se pare deloc că este deradicalizat, nu cred asta", adaugă Laczynski.

Guvernul australian a făcut lobby pentru păstrarea lui Patek în închisoare și acum a anunțat că va cere autorităților indoneziene să îl supravegheze îndeaproape.

Umar Patek trebuie să se înscrie într-un "program de mentorat" până în aprilie 2030 și dacă se descoperă orice încălcare a legii el se va întoarce în închisoare, se arată într-un comunicat al ministerului indonezian de Justiție.

Editor : V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Femeia care și-a cumpărat un avion pentru a nu mai plăti mereu două locuri a intrat pe teren și internetul ”a explodat”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

20 de ani de la atentatele teroriste din Madrid. 16 români au murit și 171 au fost răniți în exploziile din trenuri

Bali introduce o nouă taxă pentru turiști, chiar de Ziua Îndrăgostiților

De pe patul de moarte, un japonez a mărturisit că este unul dintre cei mai căutați criminali din țară. A comis atentatele din anii '70

O tânără și-a ucis mama bogată în vacanța din Bali, apoi i-a abandonat cadavrul pus într-o valiză în portbagajul unui taxi

Partenerii noștri