Live

NASA: Fumul de la incendiile din Australia va ajunge pe tot globul, iar atmosfera ar putea fi schimbată

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Getty Images

Fumul de la incendiile masive de vegetație din Australia va traversa în curând tot Pământul, transmite agenția spațială NASA.

Incendiile infernale s-au dezlănțuit pe coasta estică a Australiei, timp de luni de zile, împingând fumul deasupra Pacificului.

NASA susține că urmele incendiului s-au văzut pe cerul Americii de Sud în jurul Revelionului, iar, până pe 8 ianuarie, fumul a traversat jumătate din suprafața planetei, potrivit BBC.

Foto: Getty Images

Noua Zeelandă a fost de asemenea puternic afectată de fumul incediilor, care a cauzat probleme severe ale calității aerului și a întunecat vârfurile munților.

Orașele mari din Australia, inclusiv Sydney, Melbourne, Canberra și Adelaide s-au confruntat cu niveluri periculoase de fum în aerul pe care cetățenii îl inspiră.

„Ne așteptăm ca fumul să facă cel puțin un circuit întreg în jurul globului”, transmite stația spațială americană.

NASA spune că incendiile au fost atât de mari încât ele au produs un număr „neobișnuit de mare” de furtuni generate de foc. Acestea au trimis fumul în stratosferă până la 17.7 kilometri altitudine.

„Odată ajuns în stratosferă, fumul poate traversa mii de kilometri de la sursă, afectând condițiile atmosferice globale”, explică NASA.

Agenția spațială a spus că studiază efectele fumului la această altitudine pentru a vedea dacă acesta va cauza „o răcire sau încălzire a atmosferei”.

Incendiile din Australia au dus la decesul a cel puțin 28 de oameni și a distrus mai mult de 2.000 de case.

Redactor: C.T.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Sonda Voyager 1 a transmis un mesaj de la 24 de miliarde de kilometri de Terra, pentru prima dată după cinci luni

Premierul australian spune că Musk e un „miliardar arogant” pentru că refuză să dea jos de pe X înregistrările atacului din Sydney

Roșii, mere, portocale și ardei iuți cultivați în spațiu. Cum arată „dieta marțiană” a astronauților NASA

“Bărbatul cu bâta”, care a intervenit eroic în timpul atacului de la mall-ul din Sydney, a primit cetăţenie australiană

Partenerii noștri