Live

Marea Barieră de Corali nu a intrat pe lista patrimoniului mondial în pericol. Oamenii de știință sunt însă îngrijorați

Data publicării:
40% dintre coralii planetei au pierit deja. Foto: Profimedia Images

Australia a evitat vineri ca UNESCO să înscrie Marea Barieră de Corali pe lista Patrimoniului mondial aflat în pericol, în ciuda îngrijorării oamenilor de știință privind degradarea acestui ecosistem unic.

Comitetul patrimoniului mondial a decis să amâne o decizie în acest sens în urma unui lobby intens al Australiei, care s-a opus măsurii, relatează AFP, citată de Agerpres.

Agenţia ONU a publicat în luna iunie recomandările experţilor şi organismelor consultative care sugerează că acest ecosistem unic, înscris în Patrimoniul mondial în 1981, să fie inclus pe lista siturilor aflate „în pericol” din cauza deteriorării cauzate de reapariţia episoadelor de albire a coralilor, ca efect al schimbărilor climatice.

Comitetul patrimoniului mondial este reunit în aceste zile online şi este prezidat din Fuzhou (China) de Tian Xuejun, vicepremierul chinez al Educaţiei şi preşedinte al Comisiei naţionale chineze pentru UNESCO.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”Cea mai proastă din istorie. E șocantă”. O româncă a fost ”pusă la zid” pentru ce a făcut la Londra

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ploile care au provocat inundații record în Emiratele Arabe Unite și Oman au fost cauzate de schimbările climatice (studiu)

Râpele uriașe care înghit cartiere întregi amenință tot mai multe orașe. Un fenomen global agravat de schimbările climatice

Românii vor petrece mai puțin timp în aer liber din cauza încălzirii globale. Câte zile cu „vreme confortabilă” vom pierde până în 2100

Premierul australian spune că Musk e un „miliardar arogant” pentru că refuză să dea jos de pe X înregistrările atacului din Sydney

Partenerii noștri