Live

Video Scandal la bordul unui avion. Doi pasageri beți s-au luat la bătaie din cauza măștilor de protecție

Data actualizării: Data publicării:
Foto: captură video

Bătaie la bordul unei curse KLM Amsterdam-Ibiza. Scandalul a izbucnit după ce doi pasageri, care se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice, au refuzat să poarte mască. După îmbrânceli și câțiva pumni, ceilalți au reușit să-i imobilizeze și să le pună cătușe. La debarcare pasagerii recalcitranți au fost luați în primire de Garda Civilă.

În imaginile surprinse de un alt pasager se poate observa cum ceilalți călători au intervenit pentru a aplana conflictul. În cele din urmă, unul dintre pasagerii recalcitranți a fost imobilizat la podea și încătușat. În tot acest timp, în inregistrarea video se aud țipetele unor copii speriați, pe fundal. Ba mai mult, se aud mai multe persoane care atrag atenția că sunt „copii aici”, potrivit at5.nl.

„Doi pasageri indisciplinaţi au refuzat să poarte măştile de protecţie şi i-au deranjat pe ceilalţi călători fizic şi verbal”, a declarat un reprezentant al companiei KLM, care susţine că siguranţa zborului nu a fost pusă în pericol. 

La aterizare, cei doi au fost preluați de poliția spaniolă.

Editor: Cristina Iancu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

200 de oameni au zburat peste 6 ore cu avionul și la aterizare s-au trezit tot acasă, din cauza unor toalete defecte

O femeie a născut pe neaşteptate în toaleta unui avion. Ea nu știa că este însărcinată

Rafila: Introducerea obligativităţii purtării măştii s-ar putea să nu dea rezultate

Cum a reuşit pasagerul bătut de Mike Tyson în avion să-l scoată din minţi pe fostul campion mondial la box

Partenerii noștri