Live

O discuție telefonică inițiată de Pentagon cu omologul chinez a fost refuzată de Beijing. Relațiile se mențin tensionate

Data publicării:
Lloyd Austin a încercat să aibă o discuție telefonică cu omologul său chinez. Beijing a refuzat. Foto: Profimedia Images

Guvernul de la Beijing a refuzat sâmbătă un apel telefonic iniţiat de partea americană între şeful Pentagonului, Lloyd Austin, şi omologul său Wei Fenghe, a declarat marţi un purtător de cuvânt al Pentagonului, informează AFP.

"Angajamentul nostru de a menţine canale de comunicare deschise va continua", a promis generalul Pat Ryder, purtător de cuvânt al Pentagonului, după ce acest refuz confirmă deteriorarea relaţiilor bilaterale dintre cele două puteri mondiale.

Guvernul chinez a declarat luni că SUA, prin doborârea balonului său, au "afectat şi deteriorat grav" relaţiile bilaterale.

Armata americană a doborât sâmbătă, în largul coastei statului Carolina de Sud, un balon chinez considerat de către autorităţile SUA ca fiind într-o misiune de spionaj, menită să colecteze informaţii sensibile. Beijingul susţine însă că era vorbă de un aerostat civil, destinat în principal să colecteze date meteorologice.

"Sâmbătă, 4 februarie, imediat după ce a luat măsuri pentru doborârea balonului Partidului Comunist Chinez, Departamentul Apărării a înaintat o cerere de apel securizat între secretarul Austin şi ministrul chinez al Apărării Wei Fenghe", a precizat generalul Ryder.

"Schimbul de informaţii între armatele noastre este deosebit de important în momente ca acestea. Din păcate, Partidul Comunist Chinez a refuzat cererea noastră", a adăugat el.

Editor : D.D.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Împușcată mortal în plină stradă, la 21 de ani, alături de iubit! Autoritățile au făcut o descoperire care schimbă totul

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

China vrea să facă pace între Hamas și Fatah. Grupările palestiniene s-au întâlnit la Beijing

Imagini cu debarcaderul plutitor pe care îl construiește armata SUA în Gaza. Pentagonul spune că va costa 320 de milioane de dolari

Xi Jinping va face un turneu european în luna mai. Ce țări va vizita liderul de la Beijing

Pentagonul urgentează trimiterea de rachete Patriot în Ucraina. Ce arme mai sunt incluse în pachetul de ajutor de 6 miliarde de dolari

Partenerii noștri