Live

Prima ţară europeană care vrea să interzică pesticidele artificiale. "Apa curată este în pericol"

Data publicării:
Elveţia ar putea deveni prima ţară europeană care interzice pesticidele artificiale, prin referendumul din 13 iunie, şi care speră să declanşeze măsuri similare şi în alte ţări. FOTO: Getty Images

Elveţia ar putea deveni prima ţară europeană care interzice pesticidele artificiale, prin referendumul din 13 iunie, şi care speră să declanşeze măsuri similare şi în alte ţări.

La nivel global, numai Bhutan a intezis complet folosirea pesticidelor artificiale, spun cei care susţin iniţiativa şi care urmăresc să interzică utilizarea produselor fabricate de giganţi agro-chimici precum Syngenta din Elveţia şi Bayer din Germania.

O altă iniţiativă care va fi votată în aceeaşi zi are ca scop îmbunătăţirea calităţii apei potabile şi a alimentelor din Elveţia prin oprirea subvenţiilor directe acordate fermierilor care folosesc pesticide artificiale şi antibiotice la animale, potrivit Reuters, citată de Mediafax.

Dacă vor fi adoptate, propunerile oferă fermierilor o perioadă de tranziţie de până la 10 ani, ceea ce ar permite Elveţiei să devină un pionier în alimentele ecologice, precum şi un exemplu pentru restul lumii, a spus producătorul elveţian de vinuri Roland Lenz.

"Apa curată, unul dintre fundamentele vieţii, este pusă în pericol" , a spus Lenz, un fermier de 51 de ani care pledează pentru culturi ecologice, în condițiile în care podgoria lui este înconjurată de fermieri care se opun iniţiativei.

"Consecinţele neutilizării acestora sunt clare: mai puţine produse regionale, preţuri mai mari şi mai multe importuri. Acest lucru nu este în interesul consumatorilor şi nici în interesul mediului, a transmis în replică un purtător de cuvânt al Syngenta.

"Cu un vot <Da> pentru această iniţiativă, vom trece în cele din urmă de la epoca chimică înapoi la epoca organică", a spus Roland Lenz.

Iniţiativa privind apa curată urmărește ca fermierii să nu mai folosească furaje importate pentru animale, să restricţioneze numărul de vaci, porci şi găini din Elveţia, împreună cu gunoiul de grajd pe care îl produc, care poate polua apa potabilă.

 

 

Editor : Georgiana Marina

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Împușcată mortal în plină stradă, la 21 de ani, alături de iubit! Autoritățile au făcut o descoperire care schimbă totul

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Patru țări europene cu o lungă tradiție de neutralitate vor „extinderea” relațiilor cu NATO și apropierea de alianță

Închisorile din Elveția sunt supraaglomerate, deținuții stau pe paturi pliante. Autoritățile vor să aducă în plus containere cu gratii

Zelenski anunță că summitul de pace din Elveția va avea loc pe 15 și 16 iunie. Rusia nu e invitată

Greta Thunberg e chemată iar la judecată pentru „nesupunere civilă”. Va fi al treilea proces al activistei în Suedia

Partenerii noștri