Prima ţară europeană care vrea să interzică pesticidele artificiale. "Apa curată este în pericol"

Data publicării:
anunt pericol pesticide
Elveţia ar putea deveni prima ţară europeană care interzice pesticidele artificiale, prin referendumul din 13 iunie, şi care speră să declanşeze măsuri similare şi în alte ţări. FOTO: Getty Images

Elveţia ar putea deveni prima ţară europeană care interzice pesticidele artificiale, prin referendumul din 13 iunie, şi care speră să declanşeze măsuri similare şi în alte ţări.

La nivel global, numai Bhutan a intezis complet folosirea pesticidelor artificiale, spun cei care susţin iniţiativa şi care urmăresc să interzică utilizarea produselor fabricate de giganţi agro-chimici precum Syngenta din Elveţia şi Bayer din Germania.

O altă iniţiativă care va fi votată în aceeaşi zi are ca scop îmbunătăţirea calităţii apei potabile şi a alimentelor din Elveţia prin oprirea subvenţiilor directe acordate fermierilor care folosesc pesticide artificiale şi antibiotice la animale, potrivit Reuters, citată de Mediafax.

Dacă vor fi adoptate, propunerile oferă fermierilor o perioadă de tranziţie de până la 10 ani, ceea ce ar permite Elveţiei să devină un pionier în alimentele ecologice, precum şi un exemplu pentru restul lumii, a spus producătorul elveţian de vinuri Roland Lenz.

"Apa curată, unul dintre fundamentele vieţii, este pusă în pericol" , a spus Lenz, un fermier de 51 de ani care pledează pentru culturi ecologice, în condițiile în care podgoria lui este înconjurată de fermieri care se opun iniţiativei.

"Consecinţele neutilizării acestora sunt clare: mai puţine produse regionale, preţuri mai mari şi mai multe importuri. Acest lucru nu este în interesul consumatorilor şi nici în interesul mediului, a transmis în replică un purtător de cuvânt al Syngenta.

"Cu un vot <Da> pentru această iniţiativă, vom trece în cele din urmă de la epoca chimică înapoi la epoca organică", a spus Roland Lenz.

Iniţiativa privind apa curată urmărește ca fermierii să nu mai folosească furaje importate pentru animale, să restricţioneze numărul de vaci, porci şi găini din Elveţia, împreună cu gunoiul de grajd pe care îl produc, care poate polua apa potabilă.

 

 

Editor : Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Câți bani poți depune la bancă fără „probleme cu ANAF”. Ce se întâmplă, de fapt, când vii cu o sumă mare cash
Digi FM
"Anii trec, CNCD se face că plouă". Diana Buzoianu cere explicații pentru o sesizare depusă în urmă cu doi...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Alexandra Stan, la un pas de tragedie după ce a născut. Abia după o lună a găsit puterea să vorbească: "Mi-au...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Amanda Seyfried și Thomas Sadoski s-au despărțit după 9 ani de căsnicie: „Ne-am avut unul pe celălalt pentru...
Adevarul
Criză în aprovizionarea cu petrol a Europei: Arabia Saudită anulează sau amână livrări
Newsweek
Pensii de invaliditate recalculate și plătite greșit. Abateri de peste 60 de milioane de lei
Digi FM
Despăgubire de 1 euro pentru Kim Kardashian în procesul jafului de la Paris. Ce s-a întâmplat cu bijuteriile...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mănânci semințele de floarea-soarelui cu tot cu coajă? Ce se poate întâmpla în organism
Digi Animal World
Reacția unui câine când stăpâna lui s-a prefăcut că leșină. Nimeni nu se aștepta la așa ceva: „Câinele tău e...
Film Now
Matthew Rhys, după ce a câștigat două premii Emmy: "Partenera mea, Keri Russell, este întotdeauna adevărata...
UTV
Sydney Sweeney a stârnit furia sportivelor cu noua reclamă. „O jignire pentru toate femeile”