Live

Purtător de cuvânt Casa Albă: Donald Trump nu-l va demite pe doctorul Fauci

Data publicării:
Anthony Fuci și Donald Trump. Foto: Guliver / Getty Images

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, nu are nicio intenţie de a-l demite pe medicul Anthony Fauci, expertul celulei de criză privind coronavirusul de la Casa Albă, a afirmat luni executivul american, notează AFP.

"Speculaţiile din media sunt ridicole, preşedintele Trump nu îl va demite pe doctorul Fauci", a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al Casei Albe, Hogan Gidley, transmite Agerpres.

"Doctorul Fauci a fost şi rămâne un consilier de încredere al preşedintelui Trump", a adăugat el.

Miliardarul american a distribuit duminică pe Twitter un mesaj cu hashtag-ul #FireFauci (Concediază-l pe Fauci), alimentând speculaţiile potrivit cărora şi-a pierdut răbdarea cu renumitul om de ştiinţă apreciat de americani şi care atrage constant atenţia asupra pericolelor unei ieşiri prea rapide din izolare.

Polemica intervine într-un moment crucial, în care Donald Trump susţine că se pregăteşte să ia decizia "cea mai importantă din viaţa sa" legată de o eventuală redeschidere a economiei.

După mai mult de jumătate de milion de cazuri înregistrate, ritmul contaminărilor pare să se fi stabilizat în Statele Unite care se apropie de "vârful pandemiei", a afirmat duminică Robert Redfield, directorul Centrului pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor din Statele Unite (CDC).

Redactor: Alexandru Costea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Femeia care l-a refuzat pe ”Dumnezeu” e cu 11 ani mai în vârstă decât iubitul ei: ”A renunțat la tot pentru mine”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Biden îl ironizează pe Trump pentru datoriile adunate în urma proceselor: „Îmi pare rău, Don, nu te pot ajuta”

„Vor distruge ţara. Nu avem de ales”. Trump amenință că va face cea mai mare deportare de migranți dacă va câștiga alegerile 

Ce va face Trump dacă ajunge iar la Casa Albă. Acesta și-a publicat ideile în revista Time: „De ce ar trebui noi să apărăm pe oricine?”

Biden îl ironizează pe Trump la cina corespondenților de la Casa Albă: Sunt un bărbat matur, într-o cursă împotriva unui copil de 6 ani

Partenerii noștri