Live

Mama fostului spion otrăvit cere la televiziunea de stat din Rusia să vorbească la telefon cu fiul său

Data publicării:
Serghei Skripal

Mama fostului spion rus Serghei Skripal, otrăvit în Marea Britanie şi ieşit din spital la 18 mai, şi-a făcut apariţia luni la un post de televiziune rus pentru a cere autorităţilor britanice să poată vorbi cu fiul ei, relatează AFP.

Femeia, prezentată de canalul public rus Pervîi Kanal ca mama agentului dublu, a fost arătată, la un talk show popular de seară, vorbind în cămaşă de noapte din ceea ce părea a fi dormitorul unei locuinţe.

„Nu mi-am văzut fiul de 14 ani. Vreau să mă întâlnesc cu el. Vreau să-l strâng cu putere în braţe, la piept. Am 90 de ani. Nu reprezint niciun pericol pentru nimeni. Vă rog, lăsaţi-mă să-i dau un telefon fiului meu”, a declarat cea care a fost prezentată la televiziune ca fiind Elena Skripal, mama lui Serghei.

„De ce nu îi dau voie să telefoneze? De ce? Din ce motiv? Când era acasă, vorbeam în fiecare săptămână. Şi acum, dintr-un motiv pe care nu-l cunosc, nu ni se dă voie să vorbim. Cer să i se dea voie să vorbim”, a adăugat ea în lacrimi.

Serghei Skripal a ieşit din spitalul unde a primit îngrijiri, în Marea Britanie, la 18 mai, iar fiica sa, Iulia, a fost externată la 11 aprilie.

Televiziunea de stat din Rusia a mai difuzat la începutul lunii aprilie o înregistrare a unei posibile convorbiri telefonice între Iulia Skripal şi verişoara sa Viktoria care a ridicat semene de întrebare în legătură cu eventualele legături ale celei din urmă cu autorităţile ruse.

Otrăvirea lui Serghei Skripal şi a fiicei sale, Iulia, cu ajutorul unui agent neurotoxic a provocat o gravă criză diplomatică între Londra, sprijinită de aliaţii săi occidentali, şi Moscova, acuzată că este responsabilă pentru atacul survenit la începutul lui martie, dar care neagă cu fermitate orice implicare.

Această criză s-a tradus prin cel mai important val de expulzări reciproce de diplomaţi din istorie, mai scrie AFP.

Sursa: Agerpres

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”V-ați propus să mă luați la mișto?”. A aflat că FCSB a luat titlul și nu s-a abținut: ”Ca un cuțit în inimă”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Situație critică pe frontul de est din Ucraina. Rușii au anunțat că au cucerit încă un sat din regiune

Doi jurnaliști ruși au fost arestați pentru „extremism”, fiind acuzați că au lucrat pentru Fundația lui Aleksei Navalnîi

Putin încalcă din nou regulile internaționale. UE critică Moscova după ce a preluat controlul unor firme italiene şi germane

Lupte intense pe frontul din Ucraina. Rusia a lansat un atac masiv cu zeci de rachete

Partenerii noștri