Live

Lobby-istul lui Trump activ în România, în atenția procurorului Mueller

Data actualizării: Data publicării:

Elliott Broidy, lobby-istul american a cărui firmă a semnat un acord important cu Romarm, a ajuns în atenția lui Robert Mueller, procurorul special care investighează amestecul Rusiei în alegerile prezidenţiale din SUA. Asta după ce ancheta s-a extins și asupra legăturilor lui Trump cu un om de afaceri care a promovat interesele Emiratelor Arabe Unite la Washington. Este vorba despre George Nader, căruia Elliott Broidy i-a trimis un raport despre o întâlnire privată avută cu liderul de la Casa Albă, informează New York Times.

După ce Donald Trump a devenit președinte al SUA, George Nader (care are dublă cetățenie: libaneză și americană) s-a arătat prietenos față de Elliott Broidy, pe care i l-a prezentat prințului Mohammed bin Zayed al-Nahyan, considerat liderul de facto al Emiratelor Arabe Unite. Ulterior, firma lui Broidy, Circinus, a asemnat contracte în valoare de sute de milioane de dolari cu Emiratele, potrivit surselor publicației americane.

În toamna anului trecut, Broidy i-a trimis lui Nader un document în care îl anunța că, în timpul unei întâlniri cu Trump, a făcut lobby în favoarea Emiratelor. Mai exact, Broidy îl informa pe omul de afaceri că i-a cerut președintelui SUA să se întâlnească într-un cadru privat cu Mohammed bin Zayed al-Nahyan, să susțină politicile agresive ale acestuia în regiune și să îl demită pe secretarul de Stat, Rex Tillerson, pe motiv că are rezultate slabe.

Cel care s-a opus întânirii informale dintre Trump și prințul Mohammed bin Zayed al-Nahyan a fost generalul H.R. McMaster, a mai scris Broidy în documentul despre care spune că i-a fost sustras.

Un acord cu miză financiară majoră a fost semnat în dată de 1 februarie între reprezentanții Romarm și oficialii firmei americane Circinus, deținută de Elliot Broidy, lobby-istul care l-a invitat pe Liviu Dragnea în ianuarie 2017 la ceremonia de învestire a președintelui Donald Trump, au confirmat pentru HotNews.ro oficiali din ministerul Economiei.

Acordul a fost semnat în mare secret, fără presă și comunicate oficiale, în mod netransparent, deși la eveniment au participat ministrul Economiei, Dănuț Andrușca, ministrul Apărării, Mihai Fifor, și ambasadorul american Hans Klemm, adăuga sursa citată.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ucraina a primit arme occidentale cu permisiunea de a lovi Rusia, susține un ministru de Externe. "Nu totul se spune cu voce tare"

Xi își reorganizează armata. Liderul de la Beijing vrea mai mult control și strategii pentru „războiul inteligent” modern (CNN)

Pentagonul urgentează trimiterea de rachete Patriot în Ucraina. Ce arme mai sunt incluse în pachetul de ajutor de 6 miliarde de dolari

Trump și Orban vor să facă alianță pentru a salva civilizația occidentală de „forțe sinistre”

Partenerii noștri