Live

Foto Un tren care transporta etanol a deraiat în SUA iar locuitorii din zonă au fost evacuați. 1.164 de trenuri au deraiat în 2022

Data actualizării: Data publicării:
Un tren a deraiat în cursul zilei de joi în SUA, iar mai multe dintre vagoanele-cisternă în care se afla etanol au luat foc. Foto: Profimedia Images

Un tren a deraiat în cursul zilei de joi în SUA, iar mai multe dintre vagoanele-cisternă în care se afla etanol au luat foc, forţând evacuarea locuitorilor din zonă, la două luni după un incident similar în Ohio, a declarat poliţia, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

Trenul, operat de compania feroviară Burlington Northern Santa Fe (BNSF), a deraiat în jurul orei locale 01:00 (06:00 GMT) în oraşul Raymond, Minnesota. 

„Pompierii din Raymond şi din câteva oraşe învecinate s-au deplasat la locul unde mai multe vagoane-cisternă au deraiat şi au luat foc”, indică într-un comunicat şeriful comitatului Kandiyohi, Eric Tollefson. Aceste vagoane transportau „o formă de etanol”, iar altele transportau sirop de porumb. 

Un ordin de evacuare a fost emis pentru persoanele care locuiesc la aproximativ 800 de metri de zona deraierii, iar deplasarea în oraşul Raymond nu este recomandată, se spune în comunicat. 

Deocamdată nu există informaţii despre eventuali morţi sau răniţi, potrivit ministrului transporturilor Pete Buttigieg, care a precizat într-un tweet că monitorizează „îndeaproape” situaţia. 

Acest accident intervine la două luni după deraierea unui tren de marfă în East Palestine, Ohio, care a provocat un incendiu uriaş şi evacuarea a sute de persoane. 

Acest tren transporta, printre altele, clorură de vinil, o substanţă chimică cancerigenă şi extrem de inflamabilă folosită la fabricarea plasticului. 

Reacţia autorităţilor, care au procedat la deversări „controlate” de clorură de vinil pentru a evita o posibilă explozie, în urma cărora s-au degajat vapori toxici, a fost extrem de criticată, locuitorii raportând în special greaţă şi dureri de cap. O anchetă este încă în curs de desfăşurare. 

Deraierile sunt frecvente în SUA, unde 1.164 de trenuri au deraiat în 2022, în medie 3 pe zi, potrivit serviciului feroviar.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Circulația trenurilor a fost reluată pe ruta Craiova-Caracal la patru zile după ce un marfar cu cereale a deraiat

7 din cele 11 vagoane de marfă deraiate între Craiova și Caracal au fost ridicate. CFR lucrează la refacerea liniei

Traficul feroviar e încă blocat pe ruta Craiova-Caracal după ce un tren a deraiat ieri. Până acum s-au ridicat de pe linie trei vagoane

Un tren cu cereale a deraiat, trafic feroviar blocat între Craiova și Caracal. Trenurile întârzie sute de minute, ce pot face călătorii

Partenerii noștri