Live

Boris Johnson: Vom fi mai deschiși față de imigranții africani și încheiem tratamentul preferențial față de cei europeni

Data publicării:
FOTO: Guliver/ Getty Images

Premierul britanic Boris Johnson le-a promis liderilor africani veniţi la Londra, la o conferinţă pe teme economice, că Regatul Unit va fi mai deschis faţă de imigranţii africani după Brexit, când se va încheia tratamentul preferenţial faţă de imigranţii europeni, scrie Agerpres.

Vorbind în faţa a numeroşi şefi de stat africani, printre care preşedintele egiptean Abdul Fattah al-Sissi şi cel kenyan Uhuru Kenyatta, şeful executivului de la Londra şi-a exprimat voinţa de a face din Regatul Unit un investitor major în Africa.

Johnson a subliniat că ieşirea Regatului Unit din UE la sfârşitul acestei luni va marca şi sfârşitul tratamentului preferenţial pentru imigranţii europeni veniţi să muncească în această ţară.

''Sistemul nostru (de imigraţie) devine mai just şi echitabil faţă de prietenii şi partenerii noştri din lumea întreagă şi va trata oamenii la fel, indiferent de unde vin'', a indicat premierul britanic. ''Punând oamenii înaintea paşaportului lor, vom fi în măsură să atragem cele mai bune talente'', a adăugat el.

Organizat cu două săptămâni înaintea ieşirii Regatului Unit din UE, de la acest summit cu invitaţi lideri africani se aşteaptă anunţarea încheierii unor acorduri comerciale între companii britanice şi africane estimate la circa 6,5 miliarde de lire sterline (circa 7,6 miliarde de euro).

Pe de altă parte, în contextul organizării de către Regatul Unit a summitului asupra schimbărilor climatice COP26, la sfârşitul anului la Glasgow, Boris Johnson a anunţat o schimbare a strategiei de investiţii pentru a contribui la combaterea schimbărilor climatice.

''Nu are sens ca Regatul Unit să diminueze cantitatea de cărbune pe care o consumăm'' dacă astfel sunt încurajate state africane să folosească mai mult cărbune, a estimat el. ''Toţi respirăm acelaşi aer, trăim sub acelaşi cer. Când emisiile de carbon cresc şi planeta se încălzeşte, noi toţi suferim'', a argumentat Johnson.

''Niciun cent al contribuabililor britanici nu va mai fi investit direct în extracţia de cărbune sau în arderea acestuia pentru a produce electricitate. Ne vom concentra în schimb pe susţinerea tranziţiei către alternative cu puţin sau zero carbon'', promite premierul britanic.

Editor: I. I. 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

A cheltuit 150.000 de euro pe operații estetice pentru a arăta ”ca o papușă”, dar a ajuns ”un extraterestru”! Ce a ieșit

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Zaharova amenință cu nucleara: Rusia va răspunde dacă Ucraina va lovi teritoriul rus cu arme britanice

O tânără care a crezut că este mahmură a ajuns până la urmă la spital iar medicii i-au spus că mai are doar 12 luni de trăit

Marea Britanie dă voie Ucrainei să lovească în interiorul Rusiei cu armele pe care i le dă. Promisiunea lui David Cameron, la Kiev

Iranul anunță sancțiuni împotriva SUA și Marii Britanii pentru că au ajutat Israelul

Partenerii noștri