Live

Presa din Belgia scrie despre „povestea incredibilă” a echipei RAI Uno sechestrată de „senatoarea antivaccin” Diana Șoșoacă

Data actualizării: Data publicării:
Presa din Belgia scrie despre „povestea incredibilă" a echipei de televiziune RAI Uno încercând să o intervieveze pe Diana Șoșoacă. Foto: captură video TG1

Serviciul public de radio și TV a comunității franceze din Belgia a relatat „povestea incredibilă” a echipajului TV RAI Uno care a mers în România să intervieveze „senatoarea antivaccin” Diana Șoșoacă, în contextul ratei scăzute de vaccinare anti-COVID-19 din rândul populației.

„Aceasta este povestea unui reportaj despre coronavirus care a luat o turnură proastă. Este povestea unui echipaj al televiziunii italiene RAI care a plecat în România să producă un material despre rata foarte scăzută de vaccinare anti-Covid-19 din țară”, este paragraful cu care începe articolul de pe site-ul serviciului public al televiziunii și radioului comunității franceze din Belgia.

„Săptămâna trecută, Lucia Goracci, trimisul special al postului italian TV RAI Uno, merge astfel către București. Nerăbdătoare să înțeleagă mecanismul care a făcut ca populația să se îndoiască de vaccinuri, jurnalista decide să-i dea cuvântul senatoarei foarte mediatizate Diana Ivanovici Șoșoacă, antivaccinistă notorie și foarte activă pe rețelele sociale.

Obișnuită cu gesturile grandioase, cea care nu ezită să compare oamenii care merg la vaccinare cu ducerea mieilor la tăiere acceptă invitația și oferă echipei un interviu în biroul său.

Foarte rapid, Diana Șoșoacă își arată adevărata față, subliniază rata foarte scăzută a deceselor și vorbește despre un nou proces Nuremberg care vine pentru cei care împing oamenii să se vaccineze, inclusiv autorități.

Pusă în fața paralelei dubioase cu istoria întunecată a umanității, jurnalista încearcă să recentreze interviul pe faptele concrete. Nimic nu ajută, situația este tensionată. Senatoarea apoi îi cere echipei din Italia să plece, înainte de a se răzgândi, ridicându-se și încuind jurnaliștii. Senatoarea în acest timp sună la poliție”, mai arată publicația din Belgia.

Materialul spune că jurnalista obișnuită cu teatrele de război reușește să scape, dar că poliția nu o ascultă. „Lucia Goracci este maltratată și lovită de soțul senatoarei care vrea ca ei să șteargă imaginile. Este o dorință reiterată de senatoarea Șoșoacă. La secție, amenințările continuă însă jurnaliștii sunt determinați să-și apere drepturile. Ei frefuză să cedeze presiunilor, să șteargă imaginile, singura dovadă privind ceea ce s-a întâmplat. Lucia Goracci în cele din urmă reușește să se alăture Ambasadei Italiei. După opt ore, grupul de jurnaliști este în cele din urmă liberă.

Reportajul a fost editat și difuzat pe TG1, principalul post de știri al RAI, declanșând o revoltă în media. În același timp, autoritățile italiene se mobilizează. Ambasadorul român de la Roma este convocat. În acest timp, ambasadorul Italiei la București și-a exprimat nemulțumirile autorităților române”.

Serviciul public belgian mai arată că jurnalista Lucia Goracci a recunoscut în diferite publicații din peninsulă că i-a fost frică: „Nu m-am așteptat ca acest lucru să se întâmple în România...Da, am fost îngrijorată, în special când situația s-a schimbat de la grotesc la foarte tensionată și intimidantă. În special având în vedere că a durat ore în șir. Am avut o întâlnire programată la biroul senatoarei Șoșoacă la 3:30 pm, iar la miezul nopții încă eram la secția de poliție”.

Citește și De la ce a pornit scandalul dintre Diana Șoșoacă și echipa Rai Uno. Mărturia jurnalistei care a intermediat interviul

Editor : A.R.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Diana Șoșoacă intră în cursa pentru Primăria Capitalei. Candidatura ei a fost admisă de Biroul Electoral

Șoșoacă și-a depus candidatura la Primăria Capitalei, dar BEM i-a respins-o: „Mă bucur că Ciolacu a căzut în plasa mea”

Cazul bizar al pacientului infectat cu coronavirus timp de 613 zile

Virusul gripal e cel mai probabil să declanșeze o nouă pandemie. Cercetătorii se tem și de un patogen misterios numit „Boala X”

Partenerii noștri