Live

Vuietele misterioase care au fost detectate în toată lumea. Nimeni nu a știut până acum despre ce este vorba

Data actualizării: Data publicării:
Sursă foto: Administrația Națională Oceanică și Atmosferică

Mai multe unde seismice misterioase au fost detectate simultan de către agențiile de monitorizare a cutremurelor din întreaga lume. Semnalele înregistrate au avut o durată de până la 20 de minute, scrie CNN.

Fenomenul a stârnit „curiozitatea comunității științifice”, potrivit unui nou studiu care explică originea acestora: formarea unui nou vulcan subacvatic. Studiul a fost publicat săptămâna aceasta în revista Nature Geoscience.

Activitatea bizară a avut loc în apropierea insulei Mayotte în Oceanul Indian, pe 11 noiembrie 2018, când un murmur misterios a fost detectat în întreaga lume.  Oamenii de știință au detectat 7.000 de cutremure și au înregistrat 407 semnale seismice de lungă durată. Aceste semnale, numite VLP, amintesc de suntele produse de un contrabas sau un clopot mare.

Undele proveneau de la aproximativ 22 de mile de coasta de est a insulei. Cercetătorii nu au putut observa semne de activitate vulcanică în această zonă, dar au bănuit că procesele magmatice ar putea forma unul. În 2019, în urma unei noi expediții în regiune s-a descoperit că un vulcan s-a format în același loc din care au fost emise sunetele.

Mayotte este una dintre cele patru insule vulcanice din arhipelagul Comore, fiind locuită de aproximativ 260.000 de persoane, potrivit studiului. Ultima erupție vulcanică de pe insulă a fost înregistrată cu aproximativ 4.000 de ani în urmă.

"Aproape nimeni nu a observat erupția", a declarat Torsten Dahm, co-autor al studiului și profesor de geofizică și seismologie la Universitatea din Potsdam din Germania. "Cu toate acestea, astăzi, insula Mayotte ar putea fi în pericol, întrucât s-ar putea declanșa noi cutremure mai puternice."

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”V-ați propus să mă luați la mișto?”. A aflat că FCSB a luat titlul și nu s-a abținut: ”Ca un cuțit în inimă”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cel mai adânc și misterios strat al planetei este o minge solidă de fier. Cutremurele au scos la iveală existența sferei metalice

În căutarea „bombelor cu ceas” de pe fundul mării. Cine sunt detectivii care caută supervulcanii subacvatici

Nucleul Pământului crește asimetric, modificând câmpul magnetic. Descoperirea ar putea rezolva un mister vechi de 30 de ani

Oraşele au devenit atât de “liniștite” încât seismologii pot detecta cutremure pe care nu le puteau înregistra înainte

Partenerii noștri