Live

Simona Halep se declară încântată de noul ei antrenor

Data publicării:

Simona Halep e din nou puternică - a urcat pe locul 2 în clasamentul WTA, după ce a jucat în optimi la Indian Wells şi în semifinale la Miami. La revenirea în ţară a dezvăluit secretul formei excelente - noul antrenor, Daniel Dobre, care i-a readus echilibrul şi forţa mentală.


„Da, m-a ajutat foarte mult şi sfatul lui a fost foarte bun la fiecare meci. Faptul că am jucat atât de bine într-o perioadă atât de scurtă cu el a fost meritul lui şi chiar îi mulţumesc că a venit”, a spus Simona Halep.
Declarația vine după ce a fost dezbătută foarte mult în presă și pe rețelele de socializare atitudinea Simonei Halep față de Daniel Dobre atunci când l-a chemat la un on-court couching, în meciul din sferturile de finală pe care îl disputa cu chinezoaica Qiang Wang și când Simona Halep a avut o descărcare nervoasă făcând reproșuri nejustificate staff-ului ei.

Simona Halep a rămas fără antrenor la sfârșitul anului trecut, când Darren Cahill, cel care a ajutat-o să obțină cele mai importante succese din carieră a anunțat că renunță la colaborare, pentru a sta mai mult cu familia. Simona Halep a început anul competițional 2019 fără antrenor, a încercat apoi o colaborare cu belgianul Thierry van Cleemput, care însă nu a mers, iar la Miami Open 2019 a mers cu noul său antrenor, Daniel Dobre
Simona Halep spune că este mulţumită de prestaţia sa la Miami. „A fost foarte bine. Sunt foarte mulţumită de rezultat, de felul cum am jucat. A fost o deplasare reuşită şi mă bucur că sunt acasă. Sută la sută mulţumită şi cred că a fost un turneu foarte bun, am avut meciuri grele, dar şi foarte bune”, a afirmat ea.
Simona Halep a menţionat că în meciul cu Karolina Pliskova nu a simţit vreo încărcătură sau presiunea faptului că avea şansa să redevină lider WTA. „Nu a fost încărcătură şi nici presiune. Am fost pe locul unu destule săptămâni, aşa că nu mai este presiune, dar a fost un meci bun la început, după aceea, cu ploaia, a fost un pic diferit”, a explicat sportiva.
Fostul lider WTA a precizat că se bucură pentru Ashleigh Barty, câştigătoarea turneului. „Mă bucur pentru Barty, a fost primul ei turneu atât de mare câştigat. Cred că a meritat şi o felicit”.
Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 2, a ajuns până în semifinale la turneul Miami Open. Românca a ratat ocazia de a reveni pe locul I WTA, dar va urca totuşi de pe locul 3 pe locul 2, în clasamentul ce va fi publicat luni.

Simona Halep va lupta acum pentru România, în Fed Cup, semifinalele cu Franţa, peste trei săptămâni. Drumul Simonei spre locul 1 WTA poate fi urmărit tot la Digi Sport, care transmite următoarele turnee importante. Stuttgart, din 22 în aprilie, Roma de pe 4 mai şi Madrid, o săptămâna mai târziu.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”V-ați propus să mă luați la mișto?”. A aflat că FCSB a luat titlul și nu s-a abținut: ”Ca un cuțit în inimă”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Simona Halep explică de ce nu joacă la Madrid Open: Corpul meu are nevoie de ceva mai mult timp pentru a fi pregătit

Simona Halep se retrage în ultimul moment de la turneul din Portugalia, pentru care a primit un wild card

Halep a primit wild card pentru încă un turneu important. Mesajul Simonei

Simona Halep nu va juca împotriva Ucrainei în turneul Billie Jean King Cup din SUA. Explicațiile Federației Române de Tenis

Partenerii noștri