Live

UEFA cere ligilor europene să prezinte până pe 25 mai planuri de reluare a sezonului

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Profimedia

UEFA a cerut ligilor europene de fotbal să prezinte, până cel mai târziu pe 25 mai, planurile lor de reluare a sezonului, întrerupt din cauza pandemiei de coronavirus, informează Agerpres, care citează Reuters.

Scrisoarea UEFA, trimisă de preşedintele acestui for, Aleksander Ceferin, şi de secretarul general Theodore Theodorisis afirmă: "Asociaţiile naţionale şi/sau ligile ar trebui să comunice UEFA înainte de 25 mai programul lor de reluare a competiţiilor interne, inclusiv data reluării şi formatul competiţiei".

Federaţiilor care decid să nu reia sezonul, UEFA le-a cerut "să explice circumstanţele particulare care justifică o oprire prematură şi să selecteze cluburile participante în sezonul 2020-2021 al cupelor europene pe baza meritului sportiv în competiţiile interne în sezonul 2019-2020".

Comitetul Executiv al UEFA, care se va reuni pe 27 mai, vrea să poată decide, la acea dată, reluarea Ligii Campionilor şi a Europa League, ce ar urma atunci să se încheie cel mai târziu în luna august.

UEFA a precizat că va arăta înţelegere faţă de ligile care nu vor putea da un răspuns clar din cauza deciziilor guvernamentale legate de coronavirus.

UEFA a indicat că preferă ca federaţiile interne să ducă la capăt sezonul intern, nu să-l anuleze.

Bundesliga, Serie A şi Premier League au anunţat că vor să încheie sezonul, dar campionatul Olandei a fost anulat vineri. În Eredivisie nu va fi desemnată o campioană şi nu vor exista echipe retrogradate şi promovate, această decizie fiind foarte criticată de mai multe cluburi.

Editor web: V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Farul și-a aflat adversara din primul tur preliminar al Champions League. În sezonul 2021-2022 a învins Real Madrid în grupe

Șeful poliției din Paris recunoaște că intervenția de la finala Ligii Campionilor a fost un „eșec evident”

Liverpool cere anchetarea finalei UCL după ce meciul a fost întârziat peste 30 de minute din cauza „problemelor de securitate”

UEFA mută finala Ligii Campionilor de la Sankt Petersburg la Paris drept pedeapsă pentru războiul pornit de Rusia în Ucraina

Partenerii noștri