Rezultatele finale la Bacalaureat 2023, sesiunea de toamnă, au fost publicate

Data actualizării: Data publicării:
Candidati la examenul de Bacalaureat privesc rezultatele la examen, marti 7 iulie 2015, Craiova.
Rezultatele finale la Bacalaureat 2023, sesiunea de toamnă. Foto: Inquam Photos / Bogdan Danescu

Rezultatele finale la Bacalaureat 2023, sesiunea de toamnă, după rezolvarea contestaţiilor, au fost afişate marţi, 29 august, pe site-ul Ministerului Educației, dar și la avizierele centrelor de examinare. 

REZULTATELE PE JUDEȚE POT FI CONSULTATE AICI

Rata cumulată de promovare la cea de-a doua sesiune a examenului de Bacalaureat, înainte de contestaţii, a fost de 29,8%. Candidații nemulțumiți de rezultate au putut depune contestații pe 25 august, în intervalul orar 12:00 – 18:00, atât în format standard, cât și electronic.

Nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei este finală şi poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere.

Nota minimă de promovare a fiecărei probe scrise este 5, iar media finală necesară pentru a promova examenul este cel puţin 6.

Începând cu această sesiune a Bacalaureatului, Ministerul Educaţiei a generalizat evaluarea digitalizată a lucrărilor.

Prima sesiune de examene cu lucrări corectate digital

Este pentru prima dată când toate lucrările de la un examen național sunt evaluate digitalizat, după cum au susținut ministrul Educației, Ligia Deca și secretarii de stat Florian Lixandru și Sorin Ion, potrivit edupedu.ro.

Deși anunțată de Ministerul Educației de luna trecută, pilotată în ultimii doi ani în aceleași două județe, digitalizarea lucrărilor – adică scanarea foilor fizice si transferarea lor pe un server, în format .pdf – a fost o corvoadă pentru cei mai mulți dintre cei care au participat ca profesori asistenți la Bacalaureat 2023, sesiunea a II-a, conform mesajelor acestora.

Edupedu.ro a scris că scanarea lucrărilor la Bacalaureat i-a luat pe nepregătite pe mulți dintre profesorii asistenți, la prima probă, cea de limba română, care ar fi fost instruiți în dimineața probei, cu documente distribuite pe grupuri de Whatsapp.

Secretarul de stat în Ministerul Educației, Sorin Ion a spus la emisiunea InfoEdu de la TVR Info că erorile și sincopele din prima zi a examenului de bacalaureat au fost „normale” și „ne așteptam să se întâmple”.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri