Live

Comisia Europeană deschide investigație împotriva unei companii chineze, prezentă și în România, pentru posibile subvenții din China

Redacția Digi Economic Data actualizării: Data publicării:
sursa: profimediaimages.ro/

Comisia Europeană a anunțat marți, 3 februarie, deschiderea unei investigații aprofundate împotriva companiei chineze Goldwind Science & Technology, activă în producția și vânzarea de turbine eoliene și servicii conexe în Uniunea Europeană. Goldwind are proiecte și în România, furnizând centrale eoliene pentru mai multe parcuri eoliene mari.

Investigația a fost declanșată ca urmare a suspiciunilor preliminare că Goldwind ar fi beneficiat de subvenții din China, inclusiv granturi, facilități fiscale și finanțări preferențiale sub formă de împrumuturi, care ar putea denatura piața internă a UE și afecta concurența.

Comisia a început cercetarea în aprilie 2024, trimițând solicitări de informații către mai multe companii din sectorul eolian, inclusiv către Goldwind și filialele sale europene, cum este Vensys. În urma acestei anchete preliminare, s-au identificat indicii că subvențiile străine ar fi putut îmbunătăți poziția competitivă a companiei pe piața europeană.

Procedura se desfășoară conform Regulamentului privind subvențiile străine (FSR), aplicabil în UE din 13 iulie 2023. Regulamentul permite Comisiei să investigheze și să corecteze distorsiunile cauzate de subvențiile externe, asigurând condiții echitabile pentru toți operatorii din piața internă europeană, fără a restricționa comerțul și investițiile.

La finalul investigației aprofundate, Comisia poate accepta angajamentele propuse de companie pentru remedierea situației, poate impune măsuri corective sau poate emite o decizie de neobiecție, în funcție de concluziile anchetei.

Prezența în România

Goldwind Science & Technology este prezentă și în România prin subsidiare și colaborări cu dezvoltatori de parcuri eoliene. Compania are în țară cel puțin două firme înregistrate, Goldwind Energy Concept S.R.L. și Goldwind Energy S.R.L., care în ultimii ani au raportat cifre de afaceri reduse sau inexistente și fără angajați, conform datelor publice de la Ministerul Finanțelor și Registrul Comerțului.

În România, grupul furnizează turbine și soluții tehnice pentru proiecte eoliene mari, contribuind la creșterea capacității de energie regenerabilă, în timp ce la nivel global Goldwind are peste 11.000 de angajați și venituri de aproximativ 10,5 miliarde de dolari anual.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Te-ar putea interesa și

Comisia Europeană analizează aplicarea provizorie a acordului UE-Mercosur înainte de decizia CJUE

Comisia Europeană alocă aproape 650 de milioane de euro pentru infrastructura energetică. România și Bulgaria, printre beneficiari

Comisia Europeană alocă până la 160 de milioane de euro pentru promovarea produselor agroalimentare europene în 2026

Șefa Comisiei Europene anunță noi facilități pentru firme: Înregistrare online, în doar 48 de ore, în orice stat membru