Statul vrea să cumpere cel mai mare producător de îngrășăminte chimice din România. Discuții la Guvern
Premierul Ilie Bolojan s-a întâlnit marți, 3 februarie, cu o delegație a companiei Ameropa Grains România, care deține combinatul Azomureș, în prezența conducerii Romgaz. Discuțiile au vizat analiza stadiului dialogului dintre Romgaz, deținută majoritar de statul român, și Ameropa, în contextul unei posibile tranzacții de preluare a complexului industrial.
„Negocierile dintre cele două companii vor începe în curând, în perspectiva identificării unei soluții pentru încheierea tranzacției, cu respectarea prevederilor legale, cadrului corporativ aplicabil și intereselor legitime ale cumpărătorului”, arată Executivul, într-un comunicat de presă.
În ultimul an, Azomureș a purtat discuții cu Romgaz privind o posibilă achiziție a platformei industriale.
Azomureș SA este cel mai mare producător de îngrășăminte chimice din România și unul dintre cei mai mari consumatori industriali de gaze naturale din țară. Compania, parte a grupului elvețian Ameropa, a anunţat pe 12 ianuarie intenţia de a plasa în şomaj tehnic aproximativ 600 de angajaţi, pe fondul incertitudinii prelungite date de aprovizionarea pe termen lung cu gaze naturale.
Compania semnala că Romgaz nu a depus până la acel moment o ofertă de preluare a combinatului.
În replică, Romgaz a transmis că a informat Azomureș în legătură cu intervalul de preț propus pentru achiziția activelor și a subliniat că o eventuală ofertă angajantă va fi formulată doar după finalizarea analizelor tehnice, financiare, juridice și de mediu (due diligence).
„Tranzacțiile complexe precum achiziția activelor Azomureș trebuie negociate și fundamentate de Romgaz conform procedurilor corporative și legislației aplicabile, înainte de supunerea unei astfel de tranzacții spre aprobarea organelor corporative competente”, transmitea compania.