SUA şi India au încheiat un acord istoric. New Delhi nu va mai cumpăra petrol rusesc
India și Statele Unite ale Americii au încheiat pe 2 februarie un acord comercial istoric, în care țara asiatică renunță la importurile de petrol rusesc în schimbul reducerii tarifelor.
India obține din partea SUA o reducere a taxelor vamale până la 18% pe produsele exportate în piața americană, relatează Financial Times. În schimb, New Delhi renunță la petrolul rusesc și va face achiziții evaluate la peste 500 de miliarde de dolari din Statele Unite (produse tehnologice, agricole şi energetice din sectorul tehnologiilor. Acordul s-ar fi concretizat în urma unei discuții telefonice purtate de președintele american cu premierul indian Narendra Modi.
„Din prietenie și respect pentru prim-ministrul Modi și, la cererea sa, cu efect imediat, am convenit asupra unui Acord Comercial între Statele Unite și India, prin care Statele Unite vor reduce tarifele de la 25% la 18%. Am vorbit pe mai multe teme, inclusiv despre încheierea războiului dintre Rusia şi Ucraina, iar premierul Modi a acceptat să oprească achiziţia de petrol rusesc, pentru a contribui la încheierea conflictului. Totodată, India s-a angajat să cumpere mai mult petrol din SUA şi posibil, din Venezuela”, a declarat Trump, potrivit Reuters.
La rândul său, premierul Modi a salutat acordul, într-un mesaj postat pe reţeaua socială X.
„Mă bucur că produsele fabricate în India vor avea acum un tarif redus de 18%. Mulţumesc preşedintelui Trump, în numele celor 1,4 miliarde de locuitori ai Indiei, pentru acest anunț minunat.
Când două dintre cele mai mari economii și democrații ale lumii lucrează împreună, rezultă numeroase beneficii și deschide oportunități imense pentru o cooperare reciproc avantajoasă”, a transmis Modi.
India este unul dintre cei mai mari cumpărători de petrol rusesc la nivel global, motiv pentru care SUA i-a impus taxe vamale suplimentare de 25% (în plus faţă de cele 25% deja existente), care vor fi eliminate în urma acordului comercial încheiat.