Guvernul analizează reducerea accizei la carburanți. Decizia, așteptată săptămâna viitoare (surse Digi24)
Guvernul analizează noi măsuri pentru limitarea creșterii prețurilor la carburanți, însă, în acest moment, nu a fost adoptată nicio decizie finală, conform surselor Digi24. Principala variantă aflată în discuție este reducerea treptată a accizei.
Purtătoarea de cuvânt a Executivului, Ioana Dogioiu, a precizat că în ședința de guvern au fost prezentate doar scenarii, ulterior analizate în cadrul unei reuniuni de coaliție desfășurate în cursul zilei.
Conform informațiilor disponibile, Guvernul ia în calcul o reducere etapizată a accizei la carburanți, propunere susținută de ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.
Scenariul analizat presupune o reducere inițială de aproximativ 5%, cu posibilitatea extinderii până la un maximum de 25%. Aplicarea măsurii ar urma să fie făcută gradual, în funcție de evoluția prețurilor și a cotațiilor internaționale.
Potrivit acelorași surse, prima scădere ar putea fi decisă chiar săptămâna viitoare, urmând ca ulterior Ministerul Finanțelor să reevalueze situația la fiecare aproximativ 10 zile.
TVA nu este luat în calcul
În schimb, autoritățile nu iau în calcul o modificare a TVA pentru carburanți, considerând această variantă nesustenabilă din punct de vedere bugetar.
Surse guvernamentale susțin că veniturile suplimentare din TVA, generate de creșterea prețurilor, sunt utilizate pentru finanțarea schemelor de compensare destinate transportatorilor și agricultorilor.
La ședința de coaliție în care au fost discutate aceste măsuri nu au participat liderii partidelor, ci reprezentanți din eșalonul secund. În final, s-a decis constituirea unui grup de lucru care să analizeze în detaliu impactul reducerii accizei.
O decizie finală este așteptată în perioada următoare, după finalizarea calculelor privind impactul bugetar și efectele asupra prețurilor la pompă.
În paralel, Guvernul a decis prelungirea cu trei luni a măsurii privind plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază, măsură menită să tempereze creșterea prețurilor din sectorul alimentar.
Vezi și Coaliția prelungește plafonarea adaosului comercial la alimente. Lista produselor scutite
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News