Finanțele, după ce România a încasat prima tranșă din SAFE: „Acesul la finanțare vine și cu o responsabilitate foarte clară”
România a primit prima tranșă de aproximativ 2,5 miliarde de euro din împrumutul acordat prin instrumentul european SAFE, destinat investițiilor în apărare, securitate și infrastructură strategică. Ministerul Finanțelor atrage atenția joi, 27 august, că accesul la restul finanțării, dintr-o alocare totală de aproximativ 16,68 miliarde de euro, este condiționat de îndeplinirea jaloanelor asumate de România.
România beneficiază în total de aproximativ 16,68 miliarde de euro, iar banii vor finanța Planul de investiții pentru industria europeană de apărare elaborat de autoritățile române și aprobat de CSAT.
Planul cuprinde 35 de proiecte. Aproximativ 75% din finanțare este destinată achiziției de echipamente militare, ordinii publice și apărării civile, iar circa 25% va merge către infrastructura rutieră de interes național.
4,2 miliarde de euro pentru infrastructură
Componenta de infrastructură însumează aproximativ 4,2 miliarde de euro și include inclusiv proiecte destinate conectării Moldovei la principalele coridoare europene. Printre investițiile menționate de Ministerul Finanțelor se numără Pașcani-Suceava-Siret și Târgu Neamț-Iași-Ungheni.
„SAFE ne permite să răspundem simultan mai multor nevoi strategice: să creștem capacitatea de apărare a României, să dezvoltăm industria și tehnologia din sectoarele de securitate și să accelerăm infrastructura esențială. Dar accesul la finanțare vine și cu o responsabilitate foarte clară.
Fiecare tranșă următoare depinde de îndeplinirea jaloanelor asumate. Trebuie să transformăm aceste resurse în proiecte realizate, contracte implementate și investiții care rămân în economia României”, a declarat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.
Împrumut pe 45 de ani și perioadă de grație de 10 ani
Finanțarea SAFE este acordată în tranșe, în funcție de progresul proiectelor și de respectarea angajamentelor asumate. Fiecare tranșă, inclusiv prefinanțarea actuală, are o maturitate de 45 de ani și o perioadă de grație de 10 ani. După perioada de grație, rambursarea se face în rate anuale egale până la maturitatea finală.
„România beneficiază de finanțarea atrasă de Comisia Europeană de pe piețe, costurile împrumutului fiind cele suportate de Comisie pentru finanțarea instrumentului SAFE, potrivit metodologiei europene aplicabile. Sumele pot fi disponibilizate până la 31 decembrie 2030.
Pentru România, această structură permite planificarea pe termen lung a unor investiții care, prin dimensiune și caracter strategic, ar pune o presiune mult mai mare asupra bugetului dacă ar trebui finanțate într-un interval scurt exclusiv din resurse naționale”, arată Finanțele.
Citește și DOCUMENT Guvernul pregătește o platformă digitală pentru proiectele SAFE din industria de apărare
Finanțele: SAFE poate contribui la relansarea industriei de apărare
Ministerul Finanțelor subliniază că programul nu se limitează la cumpărarea de echipamente militare. Contractele pot genera investiții în capacități de producție din România, transfer de tehnologie, cercetare și noi locuri de muncă. Componenta de infrastructură are, la rândul său, atât o utilitate civilă, cât și una legată de mobilitatea militară.
„România și-a asumat creșterea graduală a cheltuielilor pentru apărare la cel puțin 3,5% din PIB până în 2035, alături de investițiile pentru securitate, infrastructură și reziliență. Aceste angajamente trebuiau finanțate indiferent de existența SAFE.
Avantajul acestui instrument este că România poate accesa împrumuturi pe termen lung, la costurile competitive de finanțare obținute de Uniunea Europeană, mai avantajoase decât finanțarea directă a statului de pe piețele internaționale. SAFE nu creează această cheltuială, ci ne ajută să o finanțăm mai eficient și mai sustenabil”, precizează sursa citată.
Ministerul Finanțelor va gestiona fondurile acordate României prin SAFE. Coordonarea generală a Planului revine Cancelariei Prim-Ministrului, iar instituțiile beneficiare, între care Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, răspund de implementarea proiectelor și achizițiilor din domeniile lor.
Editor : Redacția Digi Economic
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News