România va cumpăra noi sisteme anti-dronă prin programul SAFE. Ministrul apărării: Livrările încep din vara anului viitor

Redacția Digi Economic Data publicării:
conferinta radu miruta
sursa: Facebook/miruta.ro

Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a declarat luni, 17 august, că România a contractat, prin programul SAFE, noi sisteme pentru detectarea și combaterea dronelor. Echipamentele urmează să fie livrate etapizat, începând din vara anului 2027, iar procesul complet de înzestrare ar putea dura până la doi ani și jumătate.

Potrivit ministrului Apărării, prin programul SAFE au fost contractate capabilități destinate atât detectării, cât și neutralizării dronelor.

Printre echipamente se află radare de joasă altitudine, capabile să detecteze obiecte cu o suprafață mică de reflexie, precum și sisteme de interceptare de la sol.

Aceste sisteme pot permite combaterea dronelor direct de la sol, astfel încât utilizarea avioanelor de luptă să nu fie necesară în toate situațiile.

„Războiul a început de patru ani și jumătate, cel puțin influența dronelor este observată de trei ani. România nu a luat la nivel politic decizii pentru a înzestra armata română cu astfel de capabilități. A venit acest program SAFE, am văzut ce ne lipsește, am contractat acele capabilități moderne de luptă anti-dronă”, a declarat Radu Miruță la Digi24.

Ministrul a subliniat că noile echipamente nu vor ajunge toate simultan în România.

„Am contractat mult mai mult decât ceea ce avem și urmează să ajungă în România din vara anului viitor, treptat, până la doi ani și jumătate, ce durează înzestrarea cu tot ce am comandat”, a precizat Miruță.

Peste 100 de drone detectate în apropierea României

Potrivit ministrului, radarele Ministerului Apărării au detectat în ultimele șapte zile peste 100 de drone pe teritoriul Ucrainei, în apropierea spațiului aerian românesc.

„În ultimele zile a fost atins un maxim al ultimei perioade cu privire la atacurile porturilor ucrainene de la Dunăre, pe radarele Ministerului Apărării, în apropierea spațiului aerian românesc, dar în Ucraina. Noi am văzut peste o sută de drone, peste o sută de dispozitive cu întrebuințare unică, care s-au format în roiuri și au atacat în ultimele șapte zile porturile ucrainene de la Dunăre”, a declarat ministrul.

Miruță a precizat că majoritatea dronelor au fost distruse de apărarea ucraineană, iar o parte dintre resturi au ajuns ulterior pe litoralul românesc, transportate de apă.

Citește și Senatul a adoptat modificările pentru programul SAFE. Proiectul merge la Camera Deputaților

Resturi de drone găsite pe litoral

În weekend au fost descoperite mai multe fragmente de drone pe litoralul românesc. În unele zone, autoritățile au restricționat temporar accesul pentru verificarea acestora.

La Costinești, o zonă de plajă a fost izolată după identificarea unor fragmente. Potrivit lui Miruță, măsurile au fost luate pentru a preveni eventualele riscuri până când specialiștii stabilesc dacă resturile conțin materiale explozive.

„Sunt niște măsuri de la ISU, pentru a limita eventualele explozii care ar putea să se desfășoare dacă resturile astea de drone ar conține explozibil”, a explicat ministrul.

Acesta a precizat că restricțiile sunt menținute până la finalizarea verificărilor.

„De îndată ce se confirmă de specialiști că nu conțin explozibil, că sunt doar pur și simplu elemente pasive de plastic, de spumă, de alte componente ale dronelor, de îndată aceste măsuri sunt eliminate”, a declarat Miruță.

„E mai bine să se sufle și-n iaurt”

Ministrul a susținut că verificarea fragmentelor este necesară pentru protejarea populației, chiar dacă măsurile autorităților pot părea excesive.

„Pe primul loc este protecția cetățenilor și știu și înțeleg că de multe ori poate să li se pară că măsurile celor de la ISU (Inspectoratul General pentru Situații de Urgență n.r.) sunt puțin cam prea agresive, dar în astfel de situații eu sunt de acord cu cei de la ISU că e mai bine să se sufle și-n iaurt decât, Doamne ferește, să fie cineva rănit”, a spus Radu Miruță.

În acest context, noile sisteme de supraveghere și combatere a dronelor urmează să fie introduse treptat în dotarea Armatei Române, începând din 2027, potrivit calendarului prezentat de ministru.

Citește și Nicușor Dan: România va aloca anul acesta 3,7% din PIB pentru apărare și securitate și se alătură proiectului NATO Drone Edge