Germania își propune investiții masive pe domeniul apărării. Primele achiziții: uniforme și blindate
Germania vrea să aloce peste 25 de miliarde de euro pentru cheltuielile sale militare în următorul deceniu.
Cheltuielile defalcate arată un interes crescut pentru dotarea armatei germane cu uniforme noi (19 miliarde de euro) și vehicule blindate (7,5 miliarde de euro), arată Reuters. Achizițiile se vor desfășura în cadrul programului FASER, care are drept scop recrutare a 460.000 de soldaţi până în 2034.
În total, ar putea fi cumpărate între 3.000 şi 5.000 de vehicule Boxer, blindate fabricate în comun de concernul german Rheinmetall şi compania franco-germană KNDS.
Germania a pornit o campanie masivă de achiziţii militare după ce cancelarul Friedrich Merz şi-a asigurat susţinerea necesară pentru exceptarea acestor cheltuieli de la limita de îndatorare, pentru consolidarea armatei, într-o tentativă de asumare a unei mari responsabilităţi pentru securitatea europeană.
Cheltuielile totale de apărare ale Germaniei pe 2026, inclusiv fonduri speciale, sunt planificate să ajungă la circa 117,2 miliarde de euro, echivalentul a aproximativ 2,8% din PIB.