BVB închide în creștere pe majoritatea indicilor şedinţa de tranzacţionare. Salt important pentru BET

Alexandru Gologan Data publicării: Data actualizării:
bvb
sursa: BVB

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a încheiat ședința de tranzacționare din 1 aprilie pe verde, cu un rulaj de 94,830 de milioane de lei, echivalentul a 18,59 milioane de euro.

Principalul indice al Bursei de Valori Bucureşti, BET, care include cele mai tranzacţionate 20 de companii listate pe Piaţa Reglementată, s-a apreciat cu 0,73%, până la 27.993 de puncte, în timp ce BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 43 de acţiuni de la Bursă, a consemnat o creștere de 0,74%.

Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a înregistrat un avans de 0,67%. În schimb, indicele SIF-urilor, BET-FI, a fost singurul care s-a depreciat, cu până la 0,45%.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a închis în creștere cu 0,74%, în timp ce BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a urcat cu 0,42%.

Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative din piaţa AeRO, s-a apreciat cu 0,76%.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile:

  • Condmag (+8,33%),
  • Prefab (+6,19%),
  • IAR Brașov (+5%).

Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile:

  • Compania Energopetrol (-14,73%),
  • Grupul Industrial Electrocontact (-14,29%),
  • Green Tech International (-7,77%)

Cele mai lichide titluri au fost cele ale Băncii Transilvania, cu tranzacţii de 16,41 milioane lei, urmate de acţiunile Hidroelectrica, cu 14,56 milioane lei, şi cele ale OMV Petrom, cu 5,6 milioane lei.