Exclusiv Cum a reușit Diana Șoșoacă să crească în sondaje. Director INSCOP: „Crizele alimentează frici”

Data actualizării: Data publicării:
diana sosoaca in parlament
Ștefureac spune că „nu este surprinzătoare ascensiunea Dianei Șoșoacă”. FOTO: Inquam Photos / George Călin

Remus Ștefureac, CEO INSCOP Research, a declarat miercuri, la Interviurile Digi24.ro, că „nu este surprinzătoare ascensiunea Dianei Șoșoacă”. El a adăugat că ascensiunea partidelor extremiste nu are loc doar în România, ci și în alte țări, explicând că acest lucru are loc din cauza faptului că Europa vine după o succesiune de crize, care alimentează multe frici, iar în tot acest timp discursul de tip populist crește. De asemenea, a mai subliniat faptul că „riscul ascensiunii acestor forțe extremiste este unul real atât timp cât partidele nu vin cu lideri credibili.”

Ștefureac spune că „nu este surprinzătoare ascensiunea Dianei Șoșoacă”

„Nu este surprinzătoare ascensiunea Dianei Șoșoacă. În tot ceea ce facem noi încercăm să prezentăm transparent cât mai multe date. În perioada 2021-2022 noi am publicat în mod detaliat, un proiect de cercetare sociologică cu privire la ascensiunea populismului, extremismului. Atunci spuneam că potențialul de creștere al acestei zone părea a fi spre 30%. Foarte mulți au fost sceptici. AUR și S.O.S. au o creștere constantă, iar cei doi lideri măsurați, Simion și Șoșoacă, au între 30 și 35% susținere”, a declarat Remus Ștefureac.

Directorul INSCOP a explicat și de ce există această creștere.

„Ascensiunea nu este izolată doar în România. Vedem discursul populist cu succes în Franța, Germania, Italia. Brexitul este o lecție a acestui tip de manipulare. În România sunt și cauze obiective interne. Am avut 10-15%, chiar și 20% pe acest filon populist. Acum pare ceva mai mare, pentru că Europa vine după o succesiune de crize. O criză pandemică care a alimentat conspirații, apoi o criză economică, inflație, o criză energetică. De fiecare dată în criză economică discursul de tip populist crește. Am trecut și trece printr-o criză de securitate care alimentează multe frici, temeri. Nu aș vrea însă să înțelegem că brusc toți românii au ajuns fani ai partidelor extremiste. Pentru că dincolo de 25-30%, România este mult mai mare. Sunt 70% dintre români care rezonează la mesajele constructive. Am mai avut dovezi în trecut că românii, când simt excese, reacționează. Cred în capacitatea românilor de a lua atitudine”, a mai spus Ștefureac.

„Riscul ascensiunii acestor forțe extremiste este unul real atât timp cât partidele nu vin cu lideri credibili”

El a mai atras atenția că riscul ascensiunii acestor forțe extremiste este unul real atât timp cât partidele nu vin cu lideri credibili.

„Românii au nevoie și de repere de credibilitate la care să reacționeze. Trebuie să lansăm în spațiul public dezbateri corecte, oneste. Riscul ascensiunii acestor forțe extremiste este unul real atât timp cât partidele nu vin cu lideri credibili. Pe fondul absenteismului la vot, electoratul acestor partide are capacitatea de a se mobiliza mai bine. Responsabilitatea ține de întreaga societate”, a mai explicat Remus Ștefureac.

Directorul INSCOP a mai adăugat că „dacă ar candida doar președinții de partide, există posibilitatea ca în turul doi să intre un candidat al unui partid normal și un candidat extremist”.

„Dacă ar candida doar președinții de partide, există posibilitatea ca în turul doi să intre un candidat al unui partid normal și un candidat extremist. Dar mă astept să fie mai mulți candidați, pentru că sunt alegeri importante. Cred că vom avea o așezare, o coagulare a României democrate și suficientă înțelepciune din partea partidelor să vină cu candidați credibili”, a conchis Remus Ștefureac.

Potrivit celui mai recent sondaj al INSCOP, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, se situează din nou pe primul loc în intențiile de vot la alegerile prezidențiale de anul acesta, având un procent de 26,5%. Pe locul doi se află premierul Marcel Ciolacu, în timp ce locurile trei și patru sunt ocupate de Diana Șoșoacă și Nicolae Ciucă. Șeful AUR, George Simion, ocupă locul cinci în intențiile de vot. Prezența la vota ar urma să fie din nou crescută la prezidențiale, 64,4% dintre români spunând că „sigur” vor merge la vot. 

Editor : B.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri