Sari la conținut
News Alert

Activitatea care dezvoltă „supermemoria”

A fost descoperit de experţii în neuroştiinţe, în anii 90. „Efectul Mozart” a dus, atunci, la vânzări uriaşe de CD-uri ale lucrărilor marelui compozitor austriac. Motivul? Cercetătorii au demonstrat că muzica celebrului compozitor austriac activează 100% din scoarţa cerebrală. Ce înseamnă „supermemoria” dobândită cu ajutorul muzicii clasice? Aflați dintr-un reportaj Digicult.

Ce se întâmplă în creierul nostru atunci când ascultăm muzică clasică? Şi în ce măsură piesele din repertoriul clasic sunt benefice activităţilor cerebrale? Experţii în neuroştiinţe au demonstrat că lucrările lui Mozart sau ale compozitorilor de muzică barocă Bach, Haendel, Telemann sau Vivaldi influenţează în mod pozitiv procesele psihice precum atenţia, memoria sau capacitatea de învăţare.

În plus, muzica clasică este un extraordinar instrument de terapie în tratarea multor afecţiuini psihice, dar şi somatice.

„Eu chiar folosesc. Muzico-testul diagnostic pe care-l folosesc eu - pun o lucrare muzicală şi pun subiectul să spună ce îi sugerează şi unii vin cu adevărate scenarii cinematografice”, spune Ioan Bradu Iamandescu, medic, expert în muzicoterapie receptivă.

În lucrarea sa „Muzicofilia", reputatul medic şi profesor de neurologie şi psihiatrie Oliver Sacks a descris experienţele unor pacienţi care, cu ajutorul muzicoterapiei, au reuşit să amelioreze unele boli psihice grave, ba chiar să dezvolte anumite înclinaţii muzicale pentru un instrument, în timpul tratamentelor.

Efectul Mozart asupra activităţii cerebrale, fenomenul „supermemoriei" dobândit prin ascultarea muzicii baroce, terapia prin piese clasice în Fa minor de Chopin, Schubert sau Beehoven sunt doar câteva dintre studiile efectuate de specialiştii în neuroştiinţe pe domeniul muzicoterapiei.

Prinşi în gălăgia stradală de zi cu zi, o melodie clasică ar putea, cu uşurinţă, să fie cea mai bună metodă de destresare. Despre beneficiile muzicii discutăm cu Ana Iorga, expert în neuromarketing la Buyer Brain, Marcel Octav Costea, profesor universitar, interpret şi compozitor de muzică barocă, şi Ioan Bradu Iamandescu, medic, expert în muzicoterapie receptivă.

Maşini de tuns iarba, claxoane, pickhammere, freze, ambulanţe. Le auzim zilnic, în marile oraşe, în ambuteiajele din trafic, prin cartiere. Peste tot.

„Creierul nostru a dezvoltat nişte mecanisme foarte bune de a filtra acest noise, acest zgomot, care poate fi şi vizual pentru că suntem asaltaţi de foarte multe reclame, de mesaje publicitare, plus partea de zgomot. Iar pentru a putea să ne păstrăm echilibrul şi psihicul pentru a nu o lua razna, creierul pur şi simplu a filtrat tot ce înseamnă clutter, tot ce înseamnă informaţii în plus care nu sunt relevante pentru activitatea pe care o facem”, spune Ana Iorga, expert în neuromarketing, Buyer Brain.

Dumitru are 39 de ani şi este muncitor. Foloseşte zilnic o maşină de tuns iarba. Din punctul de vedere al zgomotului pe care îl produce, aparatul emite mai mult de 80 de decibeli. În comparaţie, organismul uman suportă fără probleme un nivel de 20-30 de decibeli, iar tot ce depăşeşte această măsură este perceput ca obositor şi stresant.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, limita sunetului considerată acceptabilă este de maximum 80 de decibeli şi face referinţă la poluarea fonică din oraşe, adică zgomotul străzii. Statisticile întocmite de aceeaşi organizaţie au arătat că expunerea pe termen lung la aceste niveluri ridicate de zgomot poate duce la creșterea tensiunii arteriale, apariţia depresiilor sau chiar a infarctului miocardic.

Studiile privind efectele terapeutice ale muzicii împotriva stresului au demonstrat că muzica clasică, în special cea în tempo lent, creşte activitatea alfa a creierului, adică aceea responsabilă cu relaxarea, starea de reverie şi evadarea din realitatea obişnuită.

Ideea terapiei prin muzică a apărut imediat după cel de-al Doilea Război Mondial, ca urmare a numărului mare de soldaţi întorşi de pe front cu leziuni craniene şi traume cerebrale. Apoi, începând cu anii '70, muzicoterapia a început să ia amploare în întreaga lume, ca tratament eficient în cazul unor boli psihice sau al sindromului Parkinson.

În anii 90, a fost înfiinţat unul dintre cele mai recunoscute institute de terapie prin muzică din lume, Institute for Music and Neurologic Function, al cărui director onorific este artistul american Moby.

Muzicoterapia este exercitată ca profesie de un muzicoterapeut care obligatoriu trebuie să aibă o pregătire muzicală, fie absolvent de Conservator, fie ştie să cânte la un instrument, asociat obligatoriu cu o pregătire de psiholog sau de medic. Când o considerăm ca o formă de psihoterapie ne gândim că este o terapie care acţionează prin intermediul psihicului. Şi foarte multe boli, în special psihice, dar din ce în ce mai mult se observă şi boli somatice şi fizice, beneficiază de efectele acestei terapii”, spune Ioan Bradu Iamandescu, medic, expert în muzicoterapie receptivă

Ioan Bradu Iamandescu este medic primar alergolog şi psiholog. Este autorul unui tratat de „Muzicoterapie receptivă", o tehnică terapeutică prin care muzica ascultată poate trata un pacient prin influenţa pe care aceasta o are asupra creierului. Mai mult, medicul Iamandescu a studiat efectele benefice ale muzicii clasice, în special ale lucrărilor din repertoriul baroc.

În urma tomografiilor cu emisie de pozitroni, s-a demonstrat că muzica barocă, în tempo lent, are o funcţie mnezică extraordinară, adică permite o îmbunătăţire considerabilă a memoriei.

„S-a pornit de la nişte cercetări făcute de un psiholog bulgar, Lozanov, care având nişte capacităţi deosebite pentru învăţarea limbilor străine a generat o metodă bazată şi pe utilizarea muzicii. Concepţia lui s-a răspândit, faptul că muzica îmbunătăţeşte memoria. Şi explicaţia acestui fenomen a fost dată de faptul că utilizând muzica barocă, cea mai potrivită pentru stimularea memoriei, s-a constatat că aceste efecte facilitare ale memorării diferitelor cuvinte, noţiuni, idei, este datorată acţiunii ei ca undă sonoră, având vibraţii de diferite amplitudini, muzica barocă are vibraţii care se înscriu într-o frecvenţă de 8 până la 12 cicli pe secundă, frecvenţă pe care omul atunci când o ascultă .Deci cu alte cuvinte, ascultând piesele de muzică barocă, creierul nostru lucrează într-o frecvenţă de 8 - 12 cicli pe secundă, care este prezentă la genii”, spune Ioan Bradu Iamandescu.

În studiile de specialitate, muzica barocă - Bach, Haendel, Telemann - este asociată cu fenomenul denumit „supramemorie", amplificarea capacităţii de memorare a unui subiect influenţat de un factor extern, în cazul de faţă, muzica. Experimentele pe grupuri mari de persoane au fost efectuate plecând, însă, şi de la lucrări ale lui Wagner sau Beethoven, capabile să aducă îmbunătăţiri ale randamentului învăţării.

Când ascultăm muzică, se întâmplă anumite modificări şi la nivel cerebral, şi la nivel biometric să spun aşa, se dilată pupilele, suntem relaxaţi, pentru că suntem într-o situaţie plăcută, într-un setting care ne produce plăcere, iar la nivel cerebral, se descarcă dopamină. Dopamina, împreună cu endorfinele, sunt acei hormoni ai plăcerii, dar dopamina, este foarte interesant, dopamina este implicată într-un circuit diferit de endorfine, şi anume este implicată în circuitul motivaţional”, spune Ana Iorga.

Semir Zeki, neurolog britanic, a definit, la începutul anilor 2000, neuroestetica, disciplina care studiază activitatea la nivel neuronal atunci când ascultăm o piesă muzicală sau admirăm un tablou. Apoi, în Elveţia, un grup de cercetători au iniţiat proiectul „Geneva Emotional Music Scale”, singurul instrument standardizat care acoperă întregul spectru al emoţiilor generate de operele de artă, fie că sunt emoţii pozitive, fie negative.

Bucureşti, sediul Buyer Brain. Ana Iorga este fondatoarea primului laborator de neuromarketing din Europa de Est. Neuromarketingul analizează răspunsurile unui consumator la interacţiunea cu un stimul.

Unul dintre instrumentele pe care specialiştii de la Buyer Brain le folosesc pentru măsurarea activităţii neuronale în faţa unui stimul este electroencefalograful.

„Cu ajutorul EOG-ului şi prin softurile pe care le folosim noi putem să ne dăm seama dacă o persoană are o atitudine pozitivă sau o reacţie pozitivă sau de interes faţă de stimulul respectiv, prin stimul înţelegem fie o piesă muzicală, fie o operă de artă”, spune Ana Iorga.

Efectul Mozart a dus, atunci, la vânzări uriaşe de CD-uri ale lucrărilor marelui compozitor austriac. Motivul? Cercetătorii au susţinut că unele sonate de Mozart dezvoltă creierul unui copil sub 3 ani, fenomen denumit inteligenţă stimulată. Metoda a stârnit controverse în rândul experţilor. Faptul că expui un copil la muzica faimosului compozitor nu-l face mai deştept, au susţinut unii specialişti.

„Fenomenul Mozart trebuie să-l privim într-un mod oarecum critic în sensul că nu poţi... ştiţi cum e, „ex nihilo nihil" cum spun latinii, dacă nu ai o bază genetică cât de cât bună, nu poţi să scoţi un geniu matematic numai pentru că ascultă Mozart”, spune Ioan Bradu Iamandescu.

Şi totuşi, doctorul Alfred Tomatis, un cercetător francez, a descoperit că sunetele de înaltă frecvenţă energizează creierul uman şi deblochează problemele emoţionale şi incapacitatea de învăţare. Iar muzica lui Mozart este cea mai bogată în sunete de înaltă frecvenţă, a adăugat expertul.

Pe baza tomografiei electronice cu pozitroni, care permite să se observe zonele din scoarţa cerebrală care sunt activate, apar ca nişte luminiţe în zona respectivă, s-a constatat că într-adevăr muzica lui Mozart activează 100% neuronii scoarţei cerebrale. A fost o furie dezlănţuită asupra magazinelor de muzică în care au dispărut toate discurile cu Mozart pentru că apăruse această idee - şi care este în foarte mare parte foarte adevărată - că muzica lui Mozart dezvoltă gândirea spaţială, gândirea matematică şi că e bine copiii chiar atunci când încă nu s-au născut, din luna a cincea, a şasea, mama să asculte muzică de Mozart pentru că prin intermediul vibraţiilor se transmit prin uter la făt şi acesta va căpăta o anumită abilitate de a gândi la nivel spaţial.

În multe grădiniţe şi şcoli din lume, profesorii de muzică îi încurajează pe cei mici să-şi folosească creativitatea, prin desen, în timp ce ascultă muzică de Mozart.

Pentru copii, însă, spun specialiştii, mult mai benefică este muzicoterapia activă, adică să înveţe să cânte la un instrument, spre deosebire de tehnicile receptive prin care micuţii sunt încurajaţi doar să asculte muzică clasică.

Cei care studiază pianul îşi dezvoltă ambele emisfere cerebrale, îşi dezvoltă conexiunile interemisferice şi sunt studii care arată că inteligenţa este influenţată foarte mult de aceste legături interemisferice. Pianul în mod special, din cauză că trebuie să-ţi coordonezi ambele mâini în acelaşi timp, dezvoltă legăturile interemisferice, de aceea se spune că pianul te ajută să devii mai deştept”, spune Ana Iorga.

Maestrul Marcel Octav Costea a început să cânte la orgă când avea 10 ani, la o mănăstire franciscană din judeţul Hunedoara, unde a fost cooptat ca tânăr organist.

În prezent, este profesor universitar la Conservatorul din Bucureşti, unde predă jazz şi semiologie gregoriană, una dintre discipline fiind improvizaţia la orgă. Este şi unul dintre cei mai longevivi organişti ai Catedralei Sfântul Iosif din Bucureşti. Fascinaţia muzicii baroce l-a însoţit întreaga viaţă.

În muzică, barocul înseamnă în primul rând o bucurie şi o mare dragoste de a improviza. De fapt, barocul este un fel de jazz, începând de la basul cifrat, în jazz există un cifraj, muzicianul de jazz are doar câteva acorduri notate, restul este la libera lui alegere ce face acolo. Improvizaţia e mult mai grea decât o muzică scrisă pe note. A improviza presupune multă ştiinţă. Revenind la baroc, sigur, şi barocul are această schemă, să zic improvizatorică, pe care se brodează toată muzica”, spune Marcel Octav Costea.

Orga din Catedrala Sfântul Iosif, spune profesorul Costea, este deosebită, iar registrul ei de harpă-vibrafon este extrem de rar în lume şi unic în România. După restaurarea din anul 2008, realizată de maestrul Ferdinand Stemmer, numărul registrelor de orchestraţie a crescut de la patru combinaţii într-o formă mecanică la peste 1000.

Mozart şi Bach erau compozitorii preferaţi ai lui Albert Einstein. Despre muzica lor, celebrul om de ştiinţă spunea că este venită mai degrabă din Cosmos, decât pusă pe note de mâna unui om. Pentru un interpret al muzicii lui Bach, însă, relaţia cu lucrările faimosului compozitor baroc este cu totul specială.

Iubindu-l pe Bach, automat îl iubeşti pe Dumnezeu, iubeşti barocul, evident, şi te transformi. E un paradox. Am observat că în momentul în care interpretez Bach, mi-e cel mai greu, cu toate că-l iubesc cel mai tare. Da, e o ciudăţenie, îmi face atât de bine, încât mă pierd în această imensitate care înseamnă Bach. În primul rând, din punct de vedere religios este un om extrem de profund, pot să spun trans religios. Barocul şi Bach, Bach-ul ne influenţează sufletul, ne influenţează viaţa, relaţia cu toţi cei din jur, te face să treci, vorbesc din punctul meu de vedere, să treci mai uşor peste anumite momente dificile, să abordezi viaţa cotidiană cu un alt aer, cu un alt şvung, cu un alt elan. Da, eu ce să spun? Bach e totul pentru mine”, spune profesorul.

Un studiu efectuat la Universitatea de Arte şi Ştiinţe din Tokyo a demonstrat că lucrările de muzică clasică în Fa minor, adică percepute drept triste, nu îi trezesc neapărat sentimente neplăcute ascultătorului. Motivul, spun specialiştii în neuroştiinţe, este acela că există o diferenţă considerabilă între emoţia percepută muzical de către ascultător şi cea resimţită de acesta.

De exemplu, o muzică tristă e Simfonia a opta în Si Minor de Schubert, celebra neterminată. Nu cred că e mai puţin tristă decât la minor. Ştiţi cum este? Raţionamentul inductiv, dacă porneşti de la un număr de observaţii şi tragi o concluzie. Păi numărul ăsta de observaţii trebuie să fie foarte mare pentru ca să ai un grad de valabilitate a concluziei. Creierul este o enigmă. Muzica are un rol extrardinar în comunicare, pentru că poţi să comunici prin muzică mai mult decât prin cuvinte”, spune Ioan Bradu Iamandescu.