Birocraţia lasă pacienţii cu HIV fără tratament o săptămână

Data publicării:
spital terapie intensiva

„Zilnic mi se spune să sun sau să vin şi fiecare întârziere a schemei pe care o iau îmi poate prăbuşi imunitatea. Mi s-a spus că nu sunt pastile. Iar aici schema nu se poate schimba aşa uşor pentru că îşi trebuie nişte analize noi”, a spus un pacient. 

Pacientul urmează tratamentul pentru infecţia cu HIV de 13 ani. De mai bine de o săptâmână, nu a mai primit nici măcar o pastilă. Este în aceeaşi situaţie cu 100 de pacienţi de la Spitalul Matei Balş. 

Birocraţia provoacă disperare pacienţilor. Oficialii se apără.

Practic, banii abia acum încep să ajungă. Din câte am vorbit cu managerul spitalului, am fost anunţaţi că ministerul ştie, a eliberat o sumă de bani, s-a făcut deja o comandă de medicamente. În cursul după-amiezii de astăzi sau mâine cel târziu vor sosi medicamantele”, a spus Cătălin Apostolescu, purtătorul de cuvânt al Institutului "Matei Balş". 

Chiar şI aceşti bani nu vor ajunge mai mult de o lună. Situaţia nu este doar în Bucureşti, ci şi în Vrancea, Galaţi sau Cluj. 

Pacienţii se prezintă programaţi la spital şi, în funcţie de cum vor sosi toate medicamentele, se vor asigura cantităţile pentru fiecare pacient. Cred că jumătate, în proporţie de 50% au sosit”, a spus Ioan Mureşan, managerul Spitalului de Boli Infectioase Cluj. 

Ultima rectificare bugetară înseamnă peste 86 de milioane de lei pentru bolnavii cu HIV. Doar 19 milioane de lei au fost deja transferate către spitale, restul a rămas suspendat din lipsa aprobărilor de la Finanţe.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Tichetele de masă nu ajung doar în contractul de muncă. Unde mai trebuie să fie înregistrate
Digi FM
Răzvan l-a învins, dar Mircea Lucescu l-a sărutat pe creștet. Povestea momentului tată-fiu, care a emoționat...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cardi B, reacție furibundă pe Instagram după ce a rămas fără mii de dolari: „O să ajungeți la pușcărie. Nu mă...
Film Now
David Duchovny, cum nimeni nu l-a mai văzut. Cu perucă blondă și ruj roșu aprins, îmbrăcat în haine de...
Adevarul
Decese și dispariții misterioase în rândul savanților legați de programe clasificate ale SUA. Al nouălea om...
Newsweek
Ministrul Muncii, anunț surpriză de Paște: Pensiile cresc cu 300 lei pentru 4.000.000 pensionari. De când?
Digi FM
Pur și simplu a îngenuncheat în fața sicriului lui Mircea Lucescu: "A fost darul lui Dumnezeu pentru fotbal"
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce Paștele ortodox și cel catolic au de cele mai multe ori date diferite? Explicația pe înțelesul tuturor
Digi Animal World
A plătit 600 de lire la veterinar, crezând că pisica ei e bolnavă. Ce a aflat a doua zi a lăsat-o fără cuvinte
Film Now
Cum arată a patra soție a lui Steven Seagal, o balerină mongolă care i-a dăruit al șaptelea copil. Poze rare...
UTV
Mircea Lucescu și soția lui sunt împreună de 60 de ani și s-au cunoscut la cantina facultății. „A fost...