Explicație. Gândacii de la spitalul din Ploiești sunt mutanți, au devenit rezistenți la insecticide

2602gandaci-51636

Actualizare 14.00.Echipa Digi24 a filmat din nou la Spitalul de Pediatrie din Ploieşti unde a găsit aceeași mizerie. Asta, deși conducerea spitalului a anunțat încă de aseară că au făcut curățenie.

S-a făcut curățenie, s-a făcut dezinsecție. Din păcate, gândacii nu mor atât de repede. Avem contract cu o firmă de specialitate, care folosește două tipuri de substanțe. Una de tip de gel, care poate fi folosită în salon în prezența pacienților, dar nu are o eficiență bună, precum cea lichidă, dar după ce se dă cu aceasta, minimum două ore nu poate sta nimeni în salon. În această perioadă avem o mare aglomerație și nu se poate face dezinsecție simultan, în toată secția”, a explicat managerul Spitalului de Pediatrie din Ploiești, Oresta Vasile. Ea spune că insectele și-au modificat structura genetică și substanțele folosite ca insecticid nu mai sunt eficiente.

Urmăriți în materialul video alăturat declarațiile managerului Oresta Vasile.

____________________________

În saloane, gălețile sunt pline de gunoi, iar pereţii sunt murdari şi peste tot mişună gândacii. Familia a cerut explicaţii cadrelor medicale, care, însă au dat vina pe mamele internate alături de copiii lor pentru că nu păstrează curățenia.

Când am intrat, îmi venea să ies imediat, că nu puteam de miros, dar văzând mizeria care era în salon, primul instinct care a fost a fost să scot telefonul ş să apuc să filmez”, spune nașul fetiței.

Apropiații le-au cerut explicații cadrelor medicale, însă acestea au dat vina pe bolnavi.

Rudele care au filmat gândacii au cerut transferul fetiţei de patru luni la un spital din Capitală şi au anunţat că vor să se plângă autorităţilor.

A fost un mare șoc. Gândacii mișunau pe pereți, iar mamele își păzeau copiii să nu le intre gândacii în gură. Am plecat când am putut, am dat semnătură pe propria răspundere”, povestește o mamă.

S-a făcut dezinsecție, s-a constatat că situația s-a normalizat. În ultimul timp, spitalul a fost supraaglomerat din cauza virozelor respiratorii multiple. Sunt foarte multe alimente în saloane, se mănâncă în saloane și se aruncă resturi imediat după ce se face curățenie”, explică directorul medical al Spitalului de Pediatrie Ploiești, medicul Carmen Radu.

La o zi după ce imaginile au ajuns pe internet, la spital s-a făcut dezinsecţie. Dovadă stau şi imaginile filmate de reporterii Digi24. La Spitalul de Pediatrie Ploieşti sunt internaţi în acest moment 103 copii.

La controlul de azi nu s-au găsit gândaci

Înce priveştesesizarea de ieri către DSV București, apoi Ministerul Sănătăţii, inspectorii au acţionatcu promptitudine, azi au făcut controlîmpreunăcu reprezentanți aiConsiliului Județean Ploiesti, care administrează spitalulşidin punct de vedere financiar”, a spus Simona Pârvu, director general adjunct Direcţia de SănătatePublicădinMinisterul Sănătăţii, la Digi24.

În privința controlului de la Spitalul de Pediatrie, Simona Pârvu a precizat că la controlul de astăzi inspectorii nu au găsitgândaci.

Unitateasanitarăefectuează dezinsecţii, dezinfecţii cu ofrecvenţămultpesteceareglementatăde normele noastre. Ei fac dezinsecţie, dindocumentele prezentate, săptămânal.E posibilsăse fi creat orezistenţăa gândacilor, vom cere un controlşivomschimbadezinfectanteledacăeastasituaţia.Altfel,dezinfecţiile repetate s-arputeasănu aibă efectul dorit”, a mai spus director general adjunct Direcţia de SănătatePublicădinMinisterul Sănătăţii.

Astfel, spitalul a primit un avertisment pentru petele de mucegai.

Îninformareaprimităse spunecălacontrolul de azi nu au fostidentificaţi aceigândacişicăîntr-un număr mic de saloane au găsit pete demucegaipentru care s-a dat acel avertismentşirecomandarea deigienizare”, a menționat Simona Pârvu.

Ea a menționat că astăzi s-a efectuat din nou o dezinsecţie la acest spital.

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale